fbpx

Simona Halep – Caroline Wozniacki, finala Australian Open 2018, a fost câștigată de daneză, care de luni îi ia Simonei și locul din fruntea WTA. Este pentru a treia oară când Simona Halep ratează primul său titlu de Grand Slam, după două finale pierdute la Roland Garros în 2014 și 2017. Miza era mare și pentru daneza Caroline Wozniacki, în prezent locul 2 WTA, care acum redevine noul număr 1 mondial și câștigă, în premieră, un titlu de Grand Slam. I-au trebuit aproape 10 ani de la precedenta „încoronare”. 16 săptămâni a rezistat Simona Halep pe locul 1 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume, o performanță nemaiatinsă până acum de o sportivă din România. Dacă Wozniacki este acum noua regină a tenisului, coroana pierdută de Simona Halep pare să fie doar împrumutată. În ciuda rezultatului, specialiștii sunt de părere că Simona Halep este pregătită din toate punctele de vedere să revină oricând. Pentru că după finala de la Melbourne, Halep nu seamănă cu o învinsă.

UPDATE 13:45  Simona Halep a declarat, sâmbătă, după finala Australian Open, că speră ca a patra oară să reuşească să obţină un titlu de Grand Slam, după ce a fost învinsă la Melbourne, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4, de Caroline Wozniacki.

 „Nu uşor să vorbesc acum. Caroline a jucat minunat. îi felicit echipa şi pe tatăl ei, a făcut lucruri minunate. A fost un turneu minunat.. Sunt tristă, nu am putut câştiga azi, dar am mulţi ani în faţă şi sigur voi mai fi aici. E păcat că nu am reuşit a treia oară, dar poate a patra oară va fi cu noroc. Sper să ne revedem la anul, din nou în aceeaşi fază”, a declarat Simona Halep, la festivitatea de pe teren, când a fost premiată de Billie Jean King, fosta campioană americană.

„Am mari emoţii, îmi tremură vocea…Au fost două săptămâni incredibile. Am visat la momentul ăsta ani de zile şi acum totul a devenit realitate. Ştiu că e greu pentru ea, iartă-mă, te rog, Simona, ştiu că vei mai avea multe ocazii să câştigi”, a declarat, la rândul său, Caroline Wozniacki la festivitatea de pe teren.

Pe mine, Simona Halep a reușit să mă convingă în acest turneu, în acest meci și în altele de la Australian Open că există în om ceva dumnezeisc”, a comentat la Digi24 Cristian Tudor Popescu. „Simona nu a câștigat această finală. A câștigat-o o jucătoare excepțională, Caroline Wozniacki, care a fost mai puternică fizic astăzi. Atât. Dar Simona a dominat-o la capitolul serviciu, la capitolul lovituri direct câștigătoare. Este noua Simona”, a spus CTP.

SIMONA HALEP RATEAZĂ ȘI A TREIA OARĂ ȘANSA DE A CÂȘTIGA UN TURNEU DE MARE SLAM. EA PIERDE, DUPĂ 16 SĂPTĂMÂNI, ȘI LOCUL 1 WTA.

Caroline Wozniacki intră în istoria Australian Open, dar Simona Halep are şi ea locul ei acolo, prin povestea frumoască pe care a scris-o la Melbourne, comentează News.ro. Finala de pe Rod Laver Arena a fost una memorabilă, cu un tenis aproape de perfecţiune, cu momente dramatice, cu răsturnări de situaţie. Rareori se întâmplă ca jucătoarele să aibă asemenea prestaţii precise, extremităţile terenului să fie atât de mult atinse, greşelile – mingile care au ieşit în out – să se măsoare în milimetri sau puţini centimetri, iar fileul să aibă de „suferit” numai la serviciu. Din această încleştare titanică, epuizantă, avea să iasă învingătoare Caroline Wozniacki, mai proaspătă în acest meci, dar meritele româncei nu pot fi neglijate pentru spectacolul oferit, nu numai sâmbătă, ci pe parcursul întregului turneu.

Extrem de mobilă, Wozniacki a început bine meciul, a fost mai agresivă decât de obicei, cu serviciu sigur şi cu minigi eficient plasate către liniile terenului, mai ales cu reverul. Halep a încercat şi ea să fie ofensivă, dar a fost mai puţin precisă. Românca a corectat întâi serviciul, apoi mişcarea ei în teren, a punctat cu lovitura de dreapta, de mare calitate în finală, echilibrând jocul, cu o evoluţie din ce în ce mai consistentă.

Daneza a făcut break, la 1-0, apoi s-a desprins la 3-0, înainte ca Halep să reuşescă un ghem bun cu serviciul, câştigat la 0. De la 1-3 s-a mers cu serviciul până la 3-5, când Woznaicki, care a condus şi cu 5-2, nu a mai fost atât de precisă ca până atunci. Pe fondul greşelilor rivalei, dar şi al jocului ei din ce în ce mai bun, Halep a reuşit break-ul, consolidat imediat, egalând la 5. Setul a ajuns apoi în tie-break. Cu două mini-break-uri, Wozniacki s-a impus cu 7-2, câştigând setul cu 7-6, după 50 de minute de joc.

Halep a servit mai bine la începutul setului secund decât a făcut în primul, a condus cu 1-0, apoi cu 2-1, după un ghem în care a salvat patru mingi de break. La 2-2 şi 40-15, românca i-a cerut arbitrului de scaun intervenţie medicală. Ea a reuşit să câştige ghemul şi să conducă, scor 3-2, pe tabelă, apoi, în pauza ce a urmat, medicul turneului i-a luat tensiunea jucătoarei române, care a revenit pe teren după 3-4 minute de pauză.

Wozniacki a egalat la 3, dar Halep, deşi afectată fizic, a luat din nou conducerea şi, mai mult, a reuşit primul break al setului secund, ducând scorul la 5-3. În ghemul următor, în care s-a aflat la sevrviciu, a revenit de la 15-40, a avut apoi două mingi de set ratate, a mai salvat o a treia minge de break, înainte de a lua setul, cu 6-3, după o oră şi 38 de minute de la start.

Din cauza căldurii, oficilaii le-au acordat ameblor jucătoare o pauză înaintea setului al treilea.

Decisivul a fost de un echilibru impresionant în prima parte, cu trei ghemuri în peste 20 de minute. Cu resursele aproape de epuizare, jucătoarele şi-au făcut greu serviciul. Wozniacki a reuşit în primul ghem, apoi s-a distanţat la 2-0, cu break. A urmat un ghem de peste 11 minute, cu posibilităţi de 3-0 pentru daneză, dar Halep a făcut rebreak-ul la a şasea minge avută. Partida a continuat cu o nouă serie break/rebreak, înainte ca românca să-şi facă şi ea serviciul în acest set. La 3-3, Halep a mai făcut un break, după care a fost randul danezei să ceară timeout medical, pentru o accidentare la genunchiul stâng.

Partida a continuat după o pauză de cinci minute. De la 4-3, Halep, care a lăsat impresia că a fost descumpănită de pauza anterioară, nu a mai câştigat niciun ghem, iar daneza s-a impus cu 6-4, după două ore şi 50 de minute de la start.

Astfel, Wozniacki a obţinut primul ei titlu de grand slam din carieră, după două finale pierdute, locul I în clasamentul WTA, poziţie pe care revine după şase ani, şi premiul cel mare al competiţiei, de 2,6 milioane de euro. Învinsa va primi jumătate din această sumă.


Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/sport/tenis/simona-halep-caroline-wozniacki-finala-australian-open-2018-ambele-lupta-pentru-primul-titlu-de-grand-slam-si-nr-1-mondial-866729


Like it? Share with your friends!

0 Comments

Forza România
test