fbpx

A fost odată ca niciodată un dictator care a reușit să înființeze în București, capitala României, dar și a tuturor posibilităților, metroul. Astfel, Bucureștiul ajunge să se afle în pas cu țările dezvoltate, beneficiind de propriul sistem de transport subteran. Restul orașelor din România încă nu au primit aprobările și nici nu au întâmpinat inițiativa concretă pentru o astfel de construcție, însă lucrurile par a se îndrepta îmtr-o direcție bună.

Metroul a fost și va rămâne cea mai adecvată modalitate de transport într-un oraș așa cum este Bucureștiul: plin, cu un trafic infernal, oameni grăbiți fără niciun pic de răbdare și o vreme mereu instabilă. Magistralele bucureștene sunt foarte bine construite, făcând legături între toate zonele și locurile importante din oraș, trenurile sunt moderne, prețurile accesibile și programul destul de avantajos.

Cu toate astea, metroul din București ascunde câteva amănunte foarte interesante, pe care pot pșune rămășag că nu le cunoști în totalitate!

De exemplu, știați că metroul din București fusese un plan al Regelui Carol al II-lea încă din perioada interbelică, mai exact undeva în anuș 1938? Însă evenimentele neprevăzute și abdicarea regelului au adus uitarea sau amânarea acestui plan.

Totuși, metroul a fost construit grație inițiativei președintelui Nicoale Ceaușescu. Se știe deja că dictatorul era o persoană destul de încăpățânată, cu idei fixe și abordări eronate ale anumitor situații. Toate aceste trăsături de caracter ale lui Ceaușescu l-au determinat să ia niște decizii nu tocmai corecte.

De exemplu, șeful statului nu a fost de acord cu construirea escalatoarelor, adică a scărilor rulante, motivul fiind faptul că românii sunt grași și au nevoie să facă mișcare. Tot el a interzis construirea magistralei din Drumul Taberei deoarece considera că acolo se află numai reprezentanți ai burgheziei, care nu merită dreptul la a circula cu metroul.

Totuși, primul metrou care a circulat vreodată cu pasageri în vagon a fost în 1979, pe magistrala 1, pornind de la stația Semănătoarei, astăzi denumită Petrache Poenaru. Treptat, magistralele s-au extins și s-au dezvoltat, proces în care se află și astăzi.

Cu toate astea, trebuie să reținem că metroul din București este mai întins și mai evoluat decât cel din orașe precum Praga, Amsterdam sau Budapesta. În plus, stația de la Politehnică este un adevărat muzeu, fiind placat cu marmură ce conține fosile vechi încă din Cretacicul Superior.

Alături de rudişti, se odihnesc în dalele din staţia de metrou Politehnica şi fosile ale organismelor marine care se asociau cu rudiştii în biocenoza recifală de la sfârşitul Cretacicului:  gastropode (melci), rodofite calcaroase (alge roşii) şi cyanobacterii (alge albastre-verzi) ce au generat stromatolite (structuri organo-sedimentare laminitice).


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.