fbpx

Smaranda Brăescu a fost prima femeie pilot din România, prima femeie paraşutist cu brevet din România și printre primele în lume. S-a născut în satul Hănțești, comuna Buciumeni, din județul Covurlui, ulterior județul Tutova, actual în județul Galați. Între anii 1924-1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică. La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri.

În anul 1931 a primit de la Comandamentul Aviaţiei Militare aprobarea de a încerca să doboare recordurile feminine stabilite în Europa şi America. Astfel, în ziua de 2 octombrie 1931, escortată de două avioane, unul medical, iar altul cu un oficial al Aeroclubului, a decolat la bordul unui avion francez, de pe aerodromul din Pipera. Avionul, model Potez XIII, pilotat de aviatorul Alexandru Papană, s-a ridicat până la altitudinea de 6000 m, de unde Smaranda Brăescu a efectuat saltul cu paraşuta, fără mască de oxigen. Altitudinea de 6000 m a fost confirmată de barografele supravegheate de oficialul Aeroclubului, precum şi de altimetrul avionului, care în momentul saltului indica 6200 m. După cele 21 minute şi 25 secunde cât a durat saltul, paraşutista a avut o aterizare reuşită, într-un lan de porumb din Bărăgan, în apropierea gării Sărăţuica, la 28 km de Slobozia. Saltul a fost confirmat de Federaţia Aeronautică Internaţională. În acest fel Smaranda Brăescu deţinea recordul naţional la saltul cu paraşuta, atât la femei cât şi la bărbaţi, precum şi recordul feminin la nivel mondial. Pentru acestă performanţă a fost decorată cu Crucea de Aur a ordinului Virtutea Aeronautică.

Vorbind cu reporterii, Smaranda Brăescu descrie astfel salturile ei cu parașuta, considerându-se: „Suspendată în nemărginire.”

Ești curios să știi, ce senzații stranii am, când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer și pământ? Ar trebui o atentă și meticuloasă notație psihologică, care să înregistreze clipă cu clipă, sbuciumul și frământarea mea intimă. Cu două zile înainte, sunt prada unei stări de spirit particulare. Nu se poate descrie. Se simte. În sfârșit, am ajuns pe stadion. Mecanicii mi-aduc parașuta. Trebuie s-o aranjez. Îmi tremură tot corpul, dar mâna lucrează calmă, liniștită, cu precizie matematică, cu calcul științific. Când m-am urcat în avion și când se îndepărteză de pământ, am nervi. Sâcâitori, enervanți. Avionul face câteva viraje. Căutăm locul prielnic pentru săritură. Ei bine, se întâmplă atunci un fenomen surprinzător, a cărui taină n-am reușit încă s-o descifrez. Nervii înghiață. Nerăbdarea se risipește. Starea aceea particulară se pierde în înălțimi… Intervine calmul. Lucrez cu atâta tact și cu atâta sânge rece, încât, mai târziu, în ceasurile mele de insomnie și de meditație, mă minunez singură. Dar, iată, am ieșit din cabina avionului. Cu o mână crispată, cuprind bara rece, mă uit în jos, privesc terenul, privesc altimetrul, care indică înălțimea, fac o rugăciune mută… și-mi dau drumul. Din momentul în care mă arunc și până când se deschide parașuta, trec prin cele mai grozave chinuri. Mă întreb înfrigurată: – Se deschide ori nu se deschide? Două alternative: moartea sau viața. Secundele mi se par ceasuri. Inima îmi stă în loc. În sfârșit, simt o scuturătură puternică. Parașuta s-a deschis! Nu-ți poți închipui, câtă dragoste porți în aceste momente pânzei aeriene, care te-a salvat! Mă uit în jos, mă uit în toate părțile. Se aud : murmurul mulțimii, aplauzele, muzica. La 100 metri deasupra pământului, trec prin al doilea sbucium. Simt că vin prea repede. S-ar putea să cad sdrobită în țărână.

Nu mi-e teamă de moarte, m-ar durea o invaliditate, dar m-ar chinui mai greu insuccesul…

(wikipedia; ziaristul H. Soreanu, de la Realitatea Ilustrată)

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez şi un bimotor de tip Milles Hawk, în 1932 a stabilit, cu cel de-al doilea avion, primul record de traversare a Mării Mediterane, în 6 ore şi 10 minute, străbătând distanţa de 1.100 km, între Roma şi Tripoli.

“În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost activă ca pilot în ‘Escadrila Albă’ de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit şi apoi pe frontul de Vest, în cadrul escadrilei nr. 13, în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, fiind decorată cu crucea ‘Regina Maria’, clasa III, în 1943. ” (enciclopedia României)

O stradă din Bucureşti a fost denumită în memoria sa, iar în decembrie 2010 a fost lansat „Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu”, semnat de Ana Maria Sireteanu şi Tudor Sireteanu, strănepoţi ai renumitei paraşutiste românce.


Sursa: https://identitatea.ro/prima-femeie-pilot-din-romania/


Like it? Share with your friends!

0 Comments

Forza România
test