Despre istoria țării se pot spune multe, fiecare perioadă fiind încărcată cu evenimente ce i-au marcat prezentul și viitorul la acel moment. Ceea ce numim astăzi „România”, a luat naștere odată cu prezența unor nume mari, ce într-un fel sau altul, și-au pus amprenta asupra destinului unui popor. Printre astfel de persoane amintim de regele Ferdinand I, care și-a respectat dumnezeiește atribuțiile de rege.
Ferdinand I, (născut la 24 august 1865, Sigmaringen, Prusia [acum în Germania] – a murit la 20 iulie 1927, București, România). Rege al României din 1914 până în 1927, care, deși era Hohenzollern, s-a alăturat aliaților în Primul Război Mondial.
Fiul prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand a fost adoptat ca prinț moștenitor al României în 1889 de unchiul său, regele Carol I, al cărui singur copil a murit. În 1893 s-a căsătorit cu Lady Marie, fiica ducelui de Edinburgh și nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Deși s-a retras, Ferdinand a arătat un interes considerabil pentru afacerile militare românești și a comandat armata în timpul celui de-al doilea război balcanic (1913).
Când a murit unchiul său, el a urcat pe tronul României în octombrie 1914. La începutul primului război mondial a așteptat la evenimente înainte de a-și arunca în cele din urmă sorții cu puterile aliate (august 1916). Odată cu ocuparea Bucureștiului de către nemți la sfârșitul anului 1916, și-a mutat guvernul asediat la Iași. În aprilie 1917 a evitat o situație potențial revoluționară când a promis reforma funciară și dreptul de vot la un ansamblu de trupe țărănești române, dar nu a reușit să ajungă la soluții definitive fie pentru problema agrară, fie pentru deficiențele democrației din anii postbelici.
În martie 1918 România a fost forțată să se predea puterilor centrale, dar s-a alăturat aliaților în noiembrie 1918 și ulterior a încorporat Transilvania, Bucovina, parte a Banatului și Basarabia într-un stat român mai mare. Ferdinand și-a găsit astfel regatul postbelic dublat ca mărime, iar în octombrie 1922 a fost încoronat solemn rege al tuturor românilor la Alba Iulia. În 1920 a proiectat instalarea generalului Alexandru Averescu ca premier; guvernul lui Averescu a fost cel care, în 1921, a adoptat în cele din urmă o măsură a reformei funciare mult promise a regelui. În 1925 Ferdinand l-a forțat pe fiul său, prințul moștenitor Carol, să renunțe la drepturile sale la tron și, mai târziu, în testamentul său a asigurat succesiunea tânărului său nepot, prințul Mihai. Însă, lucrurile nu au stat conform dorinței lui, atât pentru că Mihai nu se afla la vârsta potrivită de a conduce, și pentru că, mai târziu, tatăl său Carol, a revenit la tron drept rege peste Țara Românească. Totuși, ultimul rege al României a fost chiar Mihai I, cumva dorința din testamentul lui Ferdinand fiind îndeplinită în cele din urmă.
Regele Ferdinand I a murit la data de 20 iulie, în anul 1927, amintirea lui fiind respectată până în zilele actuale, cunoscut drept un rege solemn, cu integritate și demnitate față de poporul său.