În perioada anilor 1914-1927, România avea să scrie câteva file de istorie, ale căror personaj principal era o femeie. Tăria, demnitatea și originalitatea au purtat această doamnă pe culmile unor victorii și privilegii, dar care i-u adus și câteva consecințe. Fie ele morale sau materiale, au reușit să îi asocieze o imagine nu tocmai plăcută în fața puterilor statului, cât și a oamenilor. Însă, prin dragostea de țară, popor și sine, Regina Maria avea să învingă toate obstacolele. Cine a fost Regina Maria și care este istoria sa scrisă?
De la Casa Regală de Hohenzollern la Castelul Pelișor
Regina Maria s-a născut la data de 29 Octombrie 1895 și și-a încheiat viața în ziua de 18 Iulie 1938, la vârsta de 62 de ani. Născută cu numele de Marie Alexandra Victoria de Saxa Coburg și Gotha, o lume întreagă o recunoaște drept Regina Maria. Primele clipe din viață le-a trăit în Anglia, ca în cele din urmă, să ajungă pe teritoriul Țării Românești, ca soție a Regelui Ferdinand I. Este mama Regelui Carol al II-lea și a încă cinci copii, prințese și prinți din diferite zone ale lumii. Părinții Reginei au fost: Ducele de Saxa, Alfred și Ducesa Rusiei, Maria Alexandrovna. Cetățenia reginei a fost britanică, dar odată cu sosirea în România, a căpătat și cetățenia țării. După moartea acesteia, i-a urmat la tron Regina Elisabeta, Regina Maria fiind cea de-a doua regină a țării. Declarată și Prințesă a Marii Britanii și Irlandei, Alteța Sa a fost nepoata reginei Victoria a Regatului Unit. În ciuda tuturor renumelor sale și a oficialității, Regina Maria a dat dovadă de un curaj surprinzător și admirabil în fața puterilor statului.
De la Regină, la infirmieră pe front
Pe lângă rolul de regină, Alteța Sa și-a îndatorat și rolul de infirmieră și diaristă. Ca infirmieră a fost apreciată de o întreagă țară, pentru tot efortul infinit depus pe front, în spitale, infirmierii și locurile de tratare a soldaților. Și-a impus cu fermitate punctul de vedere în Primul Război Mondial, susținând cu tărie alianța cu Antanta. Cât despre Conferința de Pace de la Paris, mulți blamează rolul acesteia, însă, inclusiv I.C. Brătianu a considerat-o un pion principal în tratat. Odată cu rolul de infirmieră pe care și l-a asumat cu demnitate, a fost recunoscută drept “Mama răniților”.
Soție de Rege
La data de 29 Decembrie 1892 a devenit soția lui Ferdinand I, Principele Moștenitor al Tronului României. A fost acceptată ca Principesă de întreaga națiune, iar din anul 1914 avea să devină cea de-a doua Regină a țării. În ciuda abilitaților și calităților de care a dat dovadă pe tot parcursul vieții sale, odată cu moartea Regelui Ferdinand I, la tron a urcat fiul său, Carol al II-lea, ce a reușit să o îndepărteze de viața politică și oarecum să o forțeze să trăiască în exil.
Despre moartea Reginei se știe că ar fi fost una naturală. Totuși, în ultimii săi doi ani de viață, s-a tratat în mai multe sanatorii din întreaga Europa. A revenit în țară în anul 1938, urmând să își încheie parcursul în viață la Castelul Pelișor. A cerut să fie înmormântată la Curtea de Argeș, iar inima sa să fie depusă într-o raclă la Capela Stella Maris. În cele din urmă, inima a fost mutată la Castelul Bran.
