Cine a fost Regele Mihai I? Dacă ne reîntoarcem în timp, pe paginile de istorie ale țării, vom regăsi acest nume, ce a avut un mare impact asupra României. Recunoscut drept rege în perioada anilor 1927-1930, Regele Mihai I a cunoscut tronul încă de la vârsta de șase ani. După un proces destul de complicat, susținut de Regele Carol al II-lea, Mihai I revenea la tron la vârsta de 18 ani pentru a doua oară. Totuși, care este povestea detaliată a domniei lui și cum s-a impus ca rege în țara noastră?
Născut prinicipe
Regele Mihai I se năștea la data de 25 octombrie 1921, în Sinaia, județul Prahova. Încă de la naștere și-a primit drepturile de principe al României și totodată, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, dar rol la care a renunțat în cele din urmă. A fost fiul Reginei Elena a Greciei și al Regelui Carol al II-lea, urmând același destin și anume, titlul de rege în Țara Românească.
Știai că…Regele Mihai I a fost descendentul celor mai veritabile și importante familii regale ale Europei? Acest lucru se datorează gredelor de rudenie, astfel, din partea mamei a fost nepotul Regelui Constantin I al Greciei, iar din partea paternă, Mihai I a fost nepotul Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria. Acest fapt l-a adus pe lângă imperialele familii regale, precum cele ale Britaniei și Rusiei.
Prima domnie
Prima domnie a Regelui Mihai I avea să înceapă în data de 20 iulie 1927 și să ia sfârșit la 8 iunie 1930. Pe atunci avea doar vârsta de șase ani. De ce a devenit rege de la o vârstă atât de fragedă? Căsătoria dintre Carol al II-lea și Elena de Grecia nu a fost una de lungă durată. Carol al II-lea a abdicat în urma plecării sale în străinătate, unde a avut o relație cu Elena Lupescu. Regele Ferdinand I, tatăl lui Carol al II-lea, nu a permis numirea acestuia în calitate de rege, astfel, i-a înmânat lui Mihai I titlul de rege. După moartea sa, Mihai I devenea rege la doar șase ani. O regență a fost formată de principele Nicolae, Miron Cristea și Ghe. Buzdugan.
Lucrurile s-au schimbat odată cu întoarcerea lui Carol al II-lea în țară, când a fost numit de parlement drept rege, iar Mihai I urmaș de tron. Înțelegerea a fost ca acesta să își reia căsătoria cu Elena de Grecia, însă, în schimb, Elena Lupescu a fost cea care a pășit pe pământul românesc alături de el. Mama lui Mihai I a fost exilată în Florența, fiul său vizitând-o doar câteva săptămâni pe an, sub atenția Regelui Carol al II-lea. În timpul domniei lui s-au succedat 14 guverne.
A doua domnie
A doua domnie avea să înceapă în anul 1940, când Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare lui Ion Antonescu, ce i-a impus să abdice în favoarea fiului său. Astfel, Mihai I devenea rege pentru a doua oară la vârsta de 18 ani, fără să depună vreun jurământ. A urmat în 6 septembrie să depună jurământul: ,, Jur credință Națiunii Române. Jur să păzesc cu sfințenie legile Statului. Jur să păzesc și să apăr ființa Statului și integritatea teritoriului României. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”