Despre tradiții se spun multe în ziua de astăzi. Mulți le evită, unii le reneagă, iar alții le respectă. Indiferent de toate spusele aduse obiceiurilor românești, trebuie să știm că acestea ne definesc ca naționalitate și cândva, toată existența oamenilor se rezuma la ele. Totul se realiza după obiceiurile folclorice ale satului, oamenii respectau dumnezeiește tradițiile și miturile. Multe dintre sărbătorile și evenimentele ce aveau loc în viețile sătenilor erau cinstite aparte. Însă, nunta s-a remarcat cu cele mai frumoase obiceiuri.
Cum se făcea o nuntă la sat în unele zone din Oltenia?
Ei bine, o nuntă bine realizată după tradițiile satului dura cinci zile. Totul începea cu alegerea nașilor, la care mirii mergeau cu vorbă bună, gânduri frumoase și daruri. Nașii îi primeau la masă mare și împreună se puneau de acord nunții. Când nașii erau convinși că merită să fie părinții spirituali ai mirilor, pregătirile începeau. Prima zi de sărbătoare era denumită ,,Bradul” și avea loc în joia de dinaintea nunții. Seara se strângeau fete din localitate și împreună cu mireasa făceau flori din hârtie creponată, pe care le așezau într-un brad verde. Bradul era purtat în toate cele 5 zile peste tot, în special la biserică. Seara se dansa, se juca, urmând ca sâmbătă să aibă loc ,,fedeleșul”.
Fedeleșul strângea oameni din toate colțurile satului, din localitățile vecine, care veneau să se distreze, să mănânce și să se simtă bine. Înainte nunta nu se făcea decât duminica, sâmbăta fiind o zi de rău necaz, asta după sărbătoarea creștină și anume: Sâmbăta Morților. La fedeleș mirii puneau masa fără să primească ceva în schimb. Pe când duminica și lunea veneau oameni, care ofereau dar celor doi proaspeți căsătoriți. Darul consta în bani sau bani și diferite cadouri ,,de casă”: seturi de bucătărie, lenjerii etc.
Duminica era ziua cea mare și cea mai aglomerată pentru miri. Dimineața fiecare își vedea de tradiția lui. Mirele trebuia să aducă nașii acasă la el, iar mireasa să meargă la ,,udat”.
Cum se desfășurau aceste două obiceiuri?
Mirele împreună cu câțiva petrecăreți se îndrepta spre casa nașilor cu muzică și voie bună. Acesta era primit la masă și cu vorbe frumoase își invita nașii acasă. Nașa mare trebuia să aibă pregătite buchetul și florile, care urmau să fie așezate în pieptul mirelui și al socrilor.
Orice ar fi, trebuie să te căsătorești; dacă nimerești o soție bună vei fi fericit; dacă dai peste una rea, vei deveni filosof.
Socrate
Mireasa avea o treabă mai grea de făcut, mai ales dacă nunta era în zilele călduroase ale verii. Aceasta trebuia să plece prin sat și să treacă de trei puțuri cu apă. Era însoțită de lăutari și petrecăreți. Totodată, scopul principal era să țină de o găleată împreună cu un flăcău, pe care să o umple la fiecare puț întâlnit. Pe aceasta o vărsa de trei ori și stropea cu busuioc tot de trei ori, fetele ce o însoțeau. Mitul spune că apa ce le atingea, le aducea un soț. Același ritual îl făcea de 3 ori la fiecare puț întâlnit.
Acasă ajungeau de obicei în același timp mirii. Mireasa se ascundea, iar mirele trebuia să o găsească. Până să intre în curte, era așteptat de găleata cu bani, în care să pună cât considera. Apoi începea jocul de a își găsi mireasa, urmat de punerea florilor în piept de către mireasă nașilor, părinților și socrilor. Nașa așeza o bancnotă mare cu floare pe pieptul mirelui. Urma să fie pus voalul miresei și toți întindeau o horă mare.
Totul se încheia cu voie bună și cu toții plecau la biserică. Astfel de obiceiuri nu mai sunt respectate în zilele actuale, însă, nunta autentică românească nu se rezuma doar la o zi liniștită și petrecăreață, ci la o mulțime de activități, aducătoare de bine, spuneau sătenii.
