fbpx

În România sărbătorile pascale au o mare însemnătate și sunt respectate ca atare de mulți cetățeni. Însă până la măreața Duminică, oamenii cinstesc fiecare zi din ultimele 7 rămase din post. Cunoscută drept Săptămâna Patimilor, ultimele 7 zile din postul Paștelui își au propriile semnificații, de la tradiții, la superstiții și obiceiuri creștine. În calendarul ortodox fiecare zi din cea din urmă săptămână a postului, este cinsitită de către creștini, în mod special de aceia ce trăiesc în mediul rural, unde tradiția încă se respectă.  

Săptămâna Mare 

Săptămâna Mare este săptămâna Deniilor, astfel că în fiecare seară în biserici se țin slujbe, deoarece aceste zile sunt considerate încă din vechile timpuri, mărețe și sfinte. Luni se începe cu istoria lui Iosif cel Preafrumos. Totodată în slujba de la începutul săptămânii este pomenit smochinul neroditor, pe care Iisus Hristos l-a blestemat la intrarea Sa în Ierusalim. Marți sau Marțea Seacă este în cinstea predicii de pe Muntele Măslinilor, atunci când Mântuitorul a prezis distrugerea marelui Templu și patimile ce avea să le îndure peste trei zile. În cea de-a treia zi denia îl pomenește pe Iuda, apostolul ce l-a vândut pe Iisus în schimbul a 30 de arginți. De asemenea este pomenită și Maria, femeia care i-a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimile sale din căință, ca apoi să Îl ungă cu mir. În Joia Mare sunt citite cele 12 Evanghelii, în care sunt amintite patru momente: Cina cea de Taină, la care Iisus i-a strâns pe cei 12 Apostoli,  spălarea piciorelor Mântuitorului, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de aceia ce  îi voiau răul. Cea mai grea zi din Săptămâna Mare, cu însemnătate enormă în rândul creștinilor este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe Cruce. Mai este numită și Vinerea Neagră, în care sunt rememorate: aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea și îngroparea Mântuitorului. La biserică se ține Prohodul, iar după denie credincioșii dau ocol bisericii de trei ori, având candele aprinse. Lumina se ia acasă, iar cu aceasta oamenii sfințesc curtea și casa. Sâmbăta Paștelui în calendarul ortodox este ziua în care trupul lui Iisus este pus în mormânt. În seara de sâmbătă, bisericile își aprind luminile, iar credincioșii sunt pregătiți de Noaptea Învierii

Tradițiile din Săptămâna Patimilor 

Dacă există câte un aspect ortodox legat de fiecare zi din ultima săptămână, de asemenea există și tradiții și obiceiuri asociate cu aceste zile. Astfel că în prima zi, gospodinele încep curățarea caselor și a gospodăriilor. Se spune că prin această activitate se alungă răul, iar totul renaște în bine. În Marțea Seacă se zice din bătrâni că oamenii care suferă de boli trebuie să se spele într-un mod ritualic, și astfel rănile le vor fi vindecate. În seara de Miercuri în unele zone din țară se aprinde un foc din o plantă uscată, numită “boji” în regiunea Olteniei, semnificând focul lângă care Iisus a stat împreună cu Apostolii. În următoarea zi, în zorii zilei de joi, femeile merg la cimitir pentru a face același foc în fața crucilor, în cinstea celor morți. În Joia Mare se roșesc ouăle, la biserici nu se mai trag clopotele, iar postul este doar cu mâncare uscată.

Vinerea Mare este pentru creștini zi de post negru, totodată nu se mănâncă urzici sau oțet, deoarece Mântuitorului a cerut apă și i s-a dat oțet. Se mai spune că în această zi dacă va ploua, anul va fi unul mănos, iar femeile nu au voie să țese, fiind supuse astfel bolilor și spiritelor rele. 

Sâmbătă este zi de tihnă, iar în gospodării au loc ultimele pregătiri. Superstițiile sunt acelea ca în cuptor tăvile să fie băgate cu mâna dreaptă și în număr par, pentru ca anul să fie ferit de necazuri.  

Toate aceste obiceiuri sunt respectate de către poporul român, ele fiind mult mai multe, fiecare regiune avându-și propriile tradiții, însă toate cinstesc Săptămâna Patimilor și Ziua Paștelui, oamenii respectând cu credință Cuvântul lui Dumnezeu.  


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.