fbpx

Sigur ați observat cum toamna deja își lasă frumoasa mireasmă peste întreaga lume. Unul dintre anotimpurile roditoare, care de altfel este și muză pentru mulți dintre poeții români, este primit de către oameni în gospodarii mai ales. Vorbim despre tradițiile tomnatice, pe care românii le respectă an de an, încă din vechile timpuri. Obiceiurile nu s-au pierdut în inima satului românesc tradițional, acolo unde țăranul român se bucură de toamnă într-un mod aparte, însă, și efortul fizic este pe măsură. Totuși, toamna vine peste viața românească etnografică aducând oamenilor “mult de furcă”, așa cum ar spune un om al satului. Care sunt tradițiile românești tomnatice?

Toamna la sat


Pentru început, toamna este un anotimp, ce cuprinde România în mare fel, mai exact, peisajele tomnatice sunt de o frumusețe aparte, în mod special în inima satului tradițional. Bucovina și Transilvania sunt splendide în această perioadă a anului, când orice vale, codru și sătuc se lasă învelite de o paletă deosebită de culori calde. Ca turiști veniți de peste granițe, aceștia sunt profund impresionați de ceea ce poate oferi toamna unor astfel de locații. Însă, bucuria lor nu se termină aici, ci se continuă cu tradițiile pe care le întâlnesc odată sosiți în sufletul tradiționalismului românesc.

Tradițiile toamnei
Oriunde în România, în mod special la viața de la sat, veți întâlni o serie de obiceiuri, toate implicând efortul și dăruirea sătenilor. Una dintre cele mai cunoscute tradiții românești ale țăranului român este culesul porumbilor. Însă, acest fapt nu se rezumă decât la acțiunea în sine, ci la felul în care reușește oamenii. În seara zilei cu pricina, vecinii se adună la casa omului și se strâng la așa numitul ,curățat”. Fiecare își ia partea de porumbi și își începe treaba. Gazda pregătește gogoși, țuică fiartă și câte un vin numai bun de savurat. La povești și cu voie bună, aceștia muncesc până aproape de miezul nopții.

Vinul românesc este o delicatesă printre străini, mai ales vinul produs de către săteni. Ei bine, toamna vine cu acest frumos obicei și anume, culesul viei. Din producția de struguri, țăranul român reușește să își facă propriul vin după rețete autentice, gustul fiind unul rafinat. Turiștii iubesc să ajungă în lumea satului într-o astfel de perioadă, asta pentru a se bucura de gustul dulce al unui must de casă.

Roadele românești- delicatesă pentru străini
Cine nu cunoaște faimoasele murături românești? Cu un gust aromat și bune de mâncat la orice masă, toate “borcanele” pregătite de către gospodine sunt o adevărată încântare culinară. Românii sunt ca furnicile, toată vara muncesc, iar spre toamnă culeg recolta. Legumele și fructele sunt principalele ingrediente pe masa doamnelor, fie ele de la sat sau oraș. Doar Imaginați-vă: o zi în Maramureș, la o masă tradițională cu sarmale în varză acră, ardei iute acru și o friptură cu gustoasele murături de ardei și roșii. O delicatesă! Turiștii sunt fascinați de gustul savuros al preparatelor pe care doamnele le pregătesc odată cu venirea toamnei. Cât despre dulcețuri, doar vizitați casa unei femei din inima satului și acolo veți regăsi toate titlurile de gemuri, care mai de care mai dulci și mai gustoase.

Aceasta este România în frumoasa perioadă a toamnei, o Românie roditoare, despre care povestim peste granițe și peste tot în lume, iar de fiecare dată o cântăm cu dor, dragoste și mândrie.


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.