Unul dintre, poate cele mai tragice, dar în defintiv, glorioase, momente din trecutul țării este Revoluția din 1989. Atunci când România se elibera de dictatura tovarășului, Nicolae Ceaușescu. Acest episod a adus sute de morți și o revoluție înfiorătoare, atât în București, cât și în Timișoara. Despre acele zile stranii, am obținut mărturiile unor oameni ce au fost prezenți, confesiuni personale despre un moment ce a schimbat cu totul cursul țării. Cum a arătat ziua din ‘89, când o întreagă patrie s-a revoltat împotriva dictaturii socialiste?
Cinematografia şi Revoluţia din 1989 sunt realizările mele.
Sergiu Nicolaescu
,,În dimineața de 19 Decembrie 1989, am plecat din Băneasa spre Centru, pentru a îmi lua două baterii pentru un aparat de fotografiat. În drum, simțeam o revoltă împotriva faptului că totul era liniștit și trist în același timp, în contradicție cu ceea ce se auzea despre revoltele din Timișoara. În Piața Aviatorilor am observat, însă, pe trotuare cum treceau patrule de milițieni și gărzi patriotice, ceea ce îmi confirma faptul că explozia era aproape de declanșare, o explozie a nemulțumirii și a solidarizării cu Revoluția de la Timișoara, despre care se știa că muriseră mii de oameni. Am ajuns în Centru, lângă actualul Palat Regal, unde avea loc un meeting organizat de Nicolae Ceaușescu. Scopul era de propagandă ieftină, care să confirme dezaprobarea acțiunilor “huligănești” organizate de “agenturile străine”, așa cum spunea tovarășul, la Timișoara.
Nu știam nimic despre acel meeting, dar am remarcat o liniște neadecvată Bucureștiului și o atmosferă mocnind ca un foc gata să ardă în orice clipă. Am văzut spre cinematograful Scala, cum câțiva oameni alergau în spatele meu. Lângă terasa Cina se afla un grup de adolescenți îmbrăcați elegant și liniștiti, dar care erau foarte concentrați în direcția Pieței. Acolo, undeva la 50 de metri, se aflau niște milițieni și salvări în așteptare. Am auzit doar din grupul respectiv de 20-25 de persoane, o remarcă: “De ce nu mergem și noi acolo să-i ajutăm? Să stăm și noi cu ei.” N-am înțeles pe moment ce voia să spună acel tânăr. Am văzut mai târziu cum oamenii de lângă salvare se agitau, din pricina unei femei căreia i se făcuse rău. Am plecat crezând că nu este nimic deosebit, dar aveam speranța că se va întâmpla ceva. Am remarcat imediat golirea stației și cum cel mai mare bulevard, Magheru, avea circulația oprită. M-am deplasat către Intercontinental, când dintr-odată, s-a declanșat un vuiet precum cel de pe stadion, când se ratează cu poarta goală.
Din acel moment a luat start cea mai importantă etapă a Revoluției din București. Sute de oameni s-au năpustit pe bulevard, văzând și femei, o imagine stranie, cum se rostogoleau de pe acoperișurile caselor dintre Palatul Regal și bulevard. Miile de oameni, într-un moment de groază, țâșniseră spre toate străduțele, curțile vecine, asta în urma spargerii meetingului de o petardă aruncată. Am văzut scene cu un impact devastator. Strigăte precum: ,,Jos Ceaușescu!, Timișoara, Timișoara!, Huo, dictaturii!”, se auzeau din toate părțile. Am observat steaguri rupte, trântite de asfalt și nu am să uit vorbele unui bătrân: ,,NU RUPEȚI STEAGUL ROMÂNIEI, EL NU ARE NICIO VINĂ!”. Și atunci, am văzut cum s-a desprins, prin rupere, stema Republicii Socialiste România și drapelul României s-a ridicat în zeci de locuri cu acel gol în centru. Simțeam o bucurie imensă, mândrie, dar și o teamă, care îmi făcea picioarele nesigure, moment în care am pătruns în nivelul format din cele câteva sute de persoane, cealaltă mie mergând spre Intercontinental. Am auzit: ,,NU DISTRUGEȚI NIMIC, NU SPARGEȚI GEAMURI, SĂ NU NE FACĂ HULIGANI!”. Era un îndemn al unor oameni ce știau ce era de făcut. Am mers cântând imnul actual și am văzut lacrimi la mulți oameni, când acele versuri au răzbit din mulțime. Bulevardul era o mare de suflete, iar de la balcoane se aruncau flori. Se striga cu toată puterea: ,,JOS CEAUȘESCU, JOS CRIMINALUL DE COPII!”. “
