fbpx

Despre perioada comunistă în mreaja căreia România a fost prinsă pentru mai bine de jumătate de secol, mulți spun că ar fi fost poate cea mai bună etapă din istoria sa. Însă, există și păreri opuse ce mărturisesc cu tărie că ceea ce a însemnat comunismul, nu a fost decât un coșmar trăit pe viu pentru o întreagă țară. Părerile, categoric, sunt împărțite, iar cele mai multe susțin că dictatura impusă de Uniunea Socialistă, și-a avut și părți bune, însă, infime în comparație cu răul la care cu toții au fost condamnați. Ce spun oamenii, care au supraviețuit comunismului și cu ce i-a distrus/ajutat această perioadă?

Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.

Petre Ţuţea

Odată cu moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, la putere a ajuns nimeni altul decât tovarășul, Nicolae Ceaușescu. Procesul a început cu anul 1966, când acesta ajungea Secretar General în cadrul PCR, ca în cele din urmă, în anul 1967, să fie declarat șef al statului. Pentru început și-a format o imagine respectată, atât în țară, cât și peste granițe, iar asta se întâmpla datorită situației din Cehoslovacia.

Totuși, cu venirea la conducere a lui Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena Ceaușescu, țara avea să aibă parte de niște schimbări bune la început, însă, drastice odată cu trecerea timpului. S-a urmărit creșterea economică a țării, o dezvoltare forțată, România fiind eliberată de orice datorie externă prin implicarea șefului statului. Însă, acest lucru a condus la restricții drastice, care privau oamenii atât de libertate, cât și de bunuri. Economia avea să se amplifice prin forțarea industriilor țării, în ideea de a produce mai mult, într-un timp mai scurt. Consecința acestui fapt a fost reprezentată de scăderea bunurilor de consum, deoarece accentul a căzut pe industria chimică și cea constructoare de mașini, iar bunurile necesare vieții nu mai erau produse în conformitate cu cererea de pe piață. Odată cu trecerea timpului, acest lucru s-a amplificat, ca în cele din urmă, o întreagă țară să pornească o revoltă împotriva conducerii, revoltă reprezentată de Revoluția din 1989.

Comunismul este o epidemie mult mai periculoasă decât ciuma sau tifosul.

Winston Churchill

Ce spun cei ce au supraviețuit comunismului? Întreaga lor viață s-a schimbat, din bine, în rău. Într-adevăr, existau locuri de muncă pentru toți oamenii, fiecare cetățean avea o casă proprie, însă, anumite drepturi erau restricționate. Ca de exemplu: oamenii nu aveau voie să își muncească propriul pământ, ci doar pe acela ce era în folosul statului, religia era interzisă, niciun țăran nu avea drept la pământ, nu se primea acordul plecării peste graniță, iar despre cele necesare supraviețuirii, totul avea o limită. Pâinea, laptele, carnea, zahărul, făina…toate se măsurau pe cap de locuitor, cantitățile fiind infime. Toate acestea au trezit o revoltă printre cetățenii români, economia scăzând brusc, iar viața de zi cu zi devenind imposibilă.

Partea opusă a poveștii, mai exact, acele persoane care privesc comunismul ca fiind ceva benefic, spun că acesta a reprezentat ordine și disciplină în stat, tovarășul având grijă să se urmeze o bună funcționare atât a industriilor, cât și a vieții oamenilor. Totuși, în ’89, avea să înceapă o revoluție, care nu doar că a pus capăt comunismului, dar care a schimbat pe deplin mersul țării, aceasta devenind România.


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.