Cetatea Făgăraş, este situată în chiar centrul municipiului Făgăraș, în județul Brașov. In anul 1632 cuprindea 62 de sate, aceasta fiind, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în secoul al XVII-lea, reşedinţă nobiliră şi princiară importantă.
Consctrucția complexului feudal de la Făgăraş a început la sfârșitul secolului al XIV-lea și a continuat, prin adăugări succesive, până la mijlocul secolului al XVII-lea fiind precedat de o fortificație din lemn, înconjurată cu un şanț şi val de pământ, atestată arheologic pentru secolul al XII-lea.
Cetatea a fost distrusă la mijlocul secolului al XIII-lea, în urma unui puternic incendiu, după cum atestă vestigiile scoase la iveală prin săpăturile arheologice care au insoțit lucrările de restaurare.
In secolul al XV-lea cetatea de la Făgăraș, era o cetate militară de apărare și avea o incintă patrulateră, cu patru turnuri bastioane la colțuri și un turn de avanpost de tip baricadă pe latura de est.
După scindarea Regatului Feudal Maghiar în anul 1541, ca urmare a înfrângerii de la Mohacs, Transilvania devine Principat autonom sub suzeranitate otomană. Domeniul și Cetatea Făgărașului intră in proprietatea ereditara a principilor Transilvaniei. Mulți dintre aceştia au acordat o atenție deosebită Făgărașului contribuind la dezvoltarea culturală şi economică a întregii zone.
In secolul al XVII-lea, adaptările de construcții și adăugirile la care este supusă Cetatea Făgărașului vor culmina cu transformarea sa într-o fastuasa reședintă princiară, fiind perioada de apogeu a istoriei monumentului.
Printre lucrările cuprinse la cetate se numără și cele din timpul lui Gheorghe Rackozi I (1631-1648) când au fost dublate, prin interior, zidurile exterioare de pe latura de nord și de sud, iar în spațiile create a fost aplicată umplutură de pământ, realizându-se o rezistență de 8 metri grosime. Totodată, construieşte pe jumatatea nordică a laturii de est cladirea corpului de gardă, iar şanțul de apărare din jurul cetății este lărgit, adâncit şi umplut cu apa din Olt, devenind astfel un adevărat lac.
Sursa: https://identitatea.ro/cetatea-fagaras-printre-cele-mai-mari-si-mai-bine-conservate-cetati-medievale-din-europa/
0 Comments