fbpx

Literatura română cuprinde o multitudine de stiluri și viziuni asupra lumii, iar scrierile despre iarnă și Crăciun au o magie aparte. Cu toții ne amintim perioada din școală când aveam de învățat celebrele poezii ale lui Coșbuc sau Alecsandri despre perioada aceasta, însă câți dintre noi cunoaștem ca adulți poezii românești care transmit magia iernii?

Lirismul este hrană pentru suflet, uneori fiind un prilej minunat de a petrece timp cu noi înșine ori cu cei dragi. Poeții români au surprins perfect sentimentele captate în frumusețea acestor zile, voi le-ați citit până acum?

Visul unei nopți de iarnă, de Nichita Stănescu

Aparea in stele dintate
chipul tau de atunci, numai contur.
Noptile mele, in noptile mele.
Stam lungit pe zapada, privirea
imi hoinarea printre cetini, in jur,

Si nu mi-era frig. Dimpotriva,
abuream tot ca o paine alba.
Stelele ma priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visatoare,
o, voi, fosforescentelor oase!

Tot viitorul calatorea, calatorea,
de sus, de sub norii cei nevazuti,
pe fulgii cei albi, caci ningea,
dragostea mea i-apasa, apasa,
si ei mi se topeau in rasuflare.

Pan’ la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
daca-as fi vrut sa calc peste gheata,
pana la cot mi-ar fi intrat mana,
de-as fi voit sa ma sprijin mai bine
de trunchiul bradului de langa mine.

Dar eu abuream trantit in zapada
ce se topea, mi se topea sub trup.
Apoi se topea pamantul si piatra,
si m-as fi agatat de cer,
dar mi-era teama ca-l rup.

Astfel ajungeam in fundul pamantului
taind, cu trupul, un con de vulcan.
Stelele, capete fara trupuri,
ma iubeau, lunecand simultan
pe-o secunda cat ora, pe-o ora de-un an.

E iarna, si eu stau intins, pe sub cetini,
si miezul de lava il iau si il pun
sub crestet, si tot nu adorm.
Si, intruna,
din mine spre tine rasar si apun..

Decembre, de George Bacovia

Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte —
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele — totuna —
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, —
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, —
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa —
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

De vorbă cu iarna, de Ion Minulescu

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc…

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm –
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde, -n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer… Literatură…
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti…

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!…


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.