fbpx

Deși Bucureștiul și zonele din jurul său în aparență se arată ca fiind locuri liniștite, calde și pline de oameni care le dau suflet, se întâmplă adesea să existe și excepții. Unele sunt ascunse de ochii lumii și sunt știute doar de cei pasionați de paranormal, unele sunt aflate chiar în văzul tuturor, însă sunt neștiute ca fiind bântuite. Capitala reușește să ne surprindă din nou și ne aduce o nouă poveste despre un loc straniu, care îi poate speria chiar și cei mai curajoși dintre noi.

Aflată la câțiva kilometri de ieșirea din București spre localitatea Ștefănești, se află pădurea Boldu-Crețeasca. La prima vedere nu pare a fi nimic în neregulă cu aceasta, însă localnicii se grăbesc să avertizeze legat de Balta Vrăjitoarelor, o baltă cu diametrul de 50 de metri pătrați, despre care se spune că ar fi fermecată.

Proprietățile sale paranormale

Vrăjitoarele, și nu ne referim acum la desene animate, ci la personajele cât se poate de reale, vin aici la sărbătorile importante cum ar fi Sânzienele, Sfântul Andrei sau Sfântul Gheorghe. Se spune că atunci cerurile se deschid spre alte tărâmuri, iar prin intermediul apei fermecate, ele își întăresc puterile în acest interval dintre lumi.

Pentru cei care nu cred în puterile vrăjitoarelor sau în cerurile deschise, băltoaca a păstrat altfel de dovezi cum că nu este tocmai obișnuită. Localnicii spun că acolo au adesea loc furtuni sau descărcări electrice ciudate și foarte specific localizate. De asemenea, indiferent de vreme, chit că sunt inundații severe sau o secetă arzătoare, balta nu își modifică dimensiunile – nu se extinde și nu seacă niciodată. Nu în ultimul rând, animalele refuză să se adape din această apă, stând departe de ea, mulți dintre amicii noștri nevorbitori chiar luând-o razna pe lângă baltă.

Balta fără fund – mit sau adevăr?

Un alt amănunt legat de caracterul bântuit al apei este faptul că aceasta nu ar avea fund. Se zice că are 1 metru adâncime, însă că ce ar pătrunde în apă nu ar mai putea ieși vreodată.

De exemplu, o legendă despre profunzimea infinită a Bălții Vrăjitoarelor ar fi cea a capului lui Vlad Țepeș. Se zice că domnitorul sângeros al Țării Românești a fost decapitat de turci, în urma unui complot al oamenilor săi, în zona ce azi este reprezentată de această pădure, iar capul său a fost aruncat în această baltă. Deși datele istorice spun că Vlad Țepeș a fost înmormântat la Mănăstirea Snagov, acum circa 100 de ani Dinu Rosetti a realizat niște cercetări amănunțite, din așa-zisul mormânt al domnitorului ieșind la iveală doar oase de cai. Până și astăzi, locul și data morții lui Vlad sunt inexacte.

De asemenea, sute de ani mai târziu, după cutremurul devastator din 1977, comuniștii au aruncat în această baltă camioane întregi de beton și resturi adunate în urma clădirilor ce s-au prăbușit la dezastrul seismic din martie, acestea dispărând fără urmă.

Este bine să vizităm acest loc?

Deși de multe ori băltoaca este pașnică și nu ne-ar strica o plimbare în natură, nu este tocmai locul potrivit pentru vizite. Numeroși vloggeri și jurnaliști au filmat sau fotografiat zona fără să pățească sau să vadă, de fapt, ceva concret și straniu, însă nu se știe niciodată ce ne rezervă balta.

În urmă cu câțiva ani, un grup de trei adolescente au vrut să meargă în căutarea paranormalului de la Balta Vrăjitoarelor. Acestea au făcut un traseu clar pentru a ajunge acolo, fiind sută la sută hotărâte să meargă. Cu toate acestea, în noapte de dinainte pe una dintre ele nu au lăsat-o părinții să părăsească casa a doua zi, simțind că ceva nu este în regulă. În același timp, una dintre fetele rămase s-a îmbolnăvit cumplit, nefiind capabilă să se ridice din pat a doua zi dimineață, iar ultima a avut niște coșmaruri teribile unde a văzut lucruri stranii ce se întâmplau la baltă. Poate că au fost coincidențe, poate că au fost semne, nu vom afla niciodată.

Iar misterul Bălții Vrăjitoarelor rămâne încă nedeslușit…


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.