Gheorghe Zamfir s-a născut la data de 6 Aprilie 1941, o zi ce a adus României o mare personalitate de renume în lumea muzicii și a artei. Compozitorul român a purtat numele țării prin multe dintre colțurile acestei lumi, imaginea lui fiind una demnă de respectul tuturor celor ce îi ascultă minunatele interpretări muzicale. Este cunoscut drept compozitor și un naist virtuos, un simplu om ce a reușit să reinventeze un instrument demult uitat.
Gheorghe Zamfir a manifestat o plăcere aparte pentru muzica lăutarilor, dorința lui fiind să poată cânta alături de aceștia. La vârsta de 14 ani a fost înscris de către tatăl său la o școală de muzică din București. Impresionant este că, școala la care acesta a studiat astăzi este Liceul de Muzică Dinu Lipatti, un liceu de renume din capitală. Scopul a fost ca micul artist să își înceapă pregătirea la acordeon, însă, a fost acceptat la clasa profesorului Fănică Luca, acesta predând lecții de nai. Totuși, destinul clar își avea un curs bun, pentru că încă din primele zile aceasta a dat dovadă de o abilitate impresionantă în a cânta la nai. Astfel, avea loc prima întâlnire dintre un artist al vremurilor noastre și instrumentul ce avea să îl poarte pentru o viață întreagă.
Nu eu am ales naiul, el m-a ales pe mine.
Gheorghe Zamfir
Studiile și le-a continuat în cadrul Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu din București. La data de 24 Martie 2005 și-a susținut teza de doctorat, urmând să aibă un adevărat succes în lumea minunată a muzicii. Însă, lucrurile au luat o întorsătură din cauza unui concert susținut în cinstea lui Dumnezeu, ce pentru Nicolae Ceaușescu a reprezentat o problemă. Compozitorul a fost nevoit să plece în exil, însă, a decis să își continua cariera pe scenele altor țări. Astfel, s-a bucurat de o carieră spectaculoasă, de o mulțime de premii și distincții. A reușit să se afirme la nivel mondial prin talentul său absolut impresionant.
Viața personală a fost una descrisă de o serie de peripeții, fiind căsătorit de câteva ori. Din relația sa cu Susan Nichols, i s-a născut unicul fiu, ce a urmat și el căile muzicii. Acesta este baterist într-o trupă rock din Montreal.
Pe lângă cariera sa remarcabilă, Gheorghe Zamfir s-a mai afirmat prin inovația pe care a adus-o asupra naiului. Astfel, a transformat naiul românesc, adaptându-l pentru a putea interpreta și alte genuri de muzică precum: doine, cântece de leagăn, bocete și câteva inflexiuni ale vocii umane. Singur și-a inovat naiurile, cel mai cunoscut fiind Gigantul, un nai cu 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.
Totodată, compozitorul nu s-a rezumat doar la muzică, ci și-a arătat un interes profund și pentru artele plastice și literatură. A scris și publicat câteva eseuri, versuri și de asemenea o carte autobiografică. În cadrul picturii, până în anul 2007 a avut la activ 4 expoziții plastice. În 2009 și-a expus lucrările la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, alături de cele ale lui Petru Beca.
Eu sunt şi compozitor, şi dirijor, şi acordeonist, şi pianist, şi vocalist, şi orchestrator. Eu mă consider un fel de tot. Şi Enescu era cu pana, cu arcuşul şi cu compoziţia.
Gheorghe Zamfir
Astfel, Gheorghe Zamfir a reușit de-a lungul anilor să își impună o imagine respectabilă în fața unei întregi țări, dar și în afara granițelor. Datorită talentului său fără de cusur, un talent ce și-a avut rădăcini în toate domeniile artei, compozitorul român va fi parte din cultura României, numele lui astfel, va răsuna printre paginile istorice și culturale ale țării.