fbpx

Anual pe 9 Mai, oamenii sărbătoresc Ziua Europei, o zi în care sunt celebrate unitatea europeană, pacea și repsectul dintre state. Anul acesta, sentimentele de acest gen au fost chiar mai puternice decât în ceilalți ani, fapt accentuat de contextul politico-militar controversat din Ucraina.

An de an în statele europene ziua de 9 Mai aduce în prim-plan sărbătoarea Europei. Oamenii au parte de multiple activități sociale sau culturale, prin care sunt prezentate aspecte precum frumusețea diversității culturale europene sau unitatea. Anul acesta în București numeroase școli și licee au avut serbări și activități în acest spirit, printre care se numără Colegiul Național Ion Luca Caragiale, unde liceeni au pregătit un eveniment multicultural special.

De ce 9 Mai?

Mulți dintre noi ne întrebăm probabil de ce a fost aleasă tocmai această zi, iar răspunsul este cu ușurință remarcat prin intermediul unei scurte întoarceri în trecut. Astfel, pe 9 Mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez de externe, a propus crearea unei structuri supranaţionale capabile să ofere stabilitate şi pace în Europa postbelică, dar şi prosperitate economică.

Astfel a luat naștere Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, pe scurt CECO, care ulterior avea să se transforme în ceea ce azi numim Uniunea Europeană.

Aceasta a pornit de la cele șase state fondatoare: Belgia, Franța, Germania de Vest, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Treptat, valurile de aderare la UE au adus mai multe țări membre, în prezent aceasta numărând 27 de state.

România a devenit oficial membră a Uniunii Europene în 2007, alături de Bulgaria.

Curiozități despre Uniunea Europeană

UE este cea mai puternică regiune economică din lume. Deși state precum SUA, Japonia sau China, chiar și Marea Britanie mai nou, o duc mult mai bine pe cont propriu, statele membre ale Uniunii fac împreună cea mai mare economie. De asemenea, un rol important îl deține Germania, urmată de Franța, Italia, Spania, Olanda, Suedia, Polonia.

Cu toate că Uniunea Europeană aduce multe beneficii statelor membre, totuși lucrurile nu merg neapărat mereu bine, iar ceea ce aceasta solicită de la membrii săi poate aduce semne de întrebare. Aceste „neînțelegeri” reies din relația UE cu anumite state, cum ar fi faptul că Marea Britanie a ales să o părăsească, în timp ce Franța s-a opus în trei rânduri. De asemenea, Elveția și Norvegia, două dintre cele mai importante și puternice state europene nu sunt și nu își doresc să fie parte a UE.


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.