Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea într-un cerc mare. Dansatorii se ţin de mână şi cercul se învârte, de obicei în sens invers acelor de ceasornic, cum fiecare dansator urmează o succesiune de trei paşi in faţă şi un pas în spate. Dansul este acompaniat de instrumente muzicale precum ţambalul, acordeonul, viola, vioară, saxofon, trompetă sau nai.
Lucrările de etnografie vorbesc în termeni elogioşi despre hora din Banat, din Oltenia şi din Moldova, care se deosebesc între ele, dar se şi aseamănă prin ceea ce leagă sufletul românesc. Hora este elementul de legatură între cultul zeiței-mama, existent în societățile matriarhale de la acea vreme și cultul solar reprezentat prin forme circulare, hora fiind ea însăși un cerc viu.
Autorul horei nu este cunoscut, dansul fiind transmis din generaţie în generaţie. Uneori sunt menţionate de cronicari.Cultura populară românească, prin forma și funcția ei specifică, oferă posibilitatea de a observa geneza și evoluția valorilor spirituale, locul și rolul lor în universul existențial colectiv.
Circularitatea horei ne amintește de faptul că cercul, ca formulă cosmică, este un univers închis, că și în arte există forme circulare sau că masa vibrațiilor sunetului are aceeași formă.
Prima menţionare a horei este de cronicarul Dimitrie Cantemir în cartea sa „Descriptio Moldaviae” în 1716. Nu este nici o coincidenţă că acest lucru s-a întâmplat aproape de timpul când s-a făcut prima descriere a muzicii populare, respectiv lăutarii.
Aceasta datează din 1688 şi apare în „Biblia de la Bucureşti” de Şerban Cantacuzino. Hora este observată, descrisă în scrierile de Franz – Josef Sulyer în „Istoria Daciei transalpine” ( Viena 1781-1792 ). În secolul 19 „primavara popoarelor” încurajează studiul culturilor naţionale. Doi ani după mişcările revoluţionare din 1850, Anton Pann scrie unsprezece melodii în „Spitalul amorului” ( sau Cântătorul dorului ).
Béla Bartók publică în 1918 „Dansuri populare romaneşti” şi „Muzica populara românească din Maramureş”. Dar nu este primul scriitor care se concentrează pe comori melodice din România.Nu se cunoaşte creatorul original, hora rămâne dansul reprezentativ al românilor. Izvoarele dansului se trage din trecutul îndepărtat,la traci şi geto-daci. Din cele mai vechi timpuri viaţa cotidiană a poporului a fost însoţită de dansurile de colectivitate, în care s-a reflectat energia emoţională: „Hora”, „Sîrba”, „Bătuta”, „Brîul” „Învîrtita”, „Trei lemne”, etc.
