În Siliștea-Gumești se povestește că pe la 12-13 ani Marin Preda mergea pe uliță citind până când s-a lovit de un stâlp, spre distracția tuturor sătenilor. Iar în București se zice că pe la vreo 60 de ani scriitorul s-a rugat de un tătic care se juca cu copil în parc să-i împrumute și lui zmeul, să se mai joace ca în copilărie.
“Putea să facă mai mult”. Asta spun oamenii din Siliștea-Gumești, locul unde s-a născut Marin Preda, despre cel mai vestit fiu al satului lor. Este doar un mic fragment din “Moromeții. Ultimul capitol”, cartea lui Sorin Preda, nepotul scriitorului, care a încercat să descifreze enigma din jurul personalității creatorului Moromeților.
Romanul „Moromeţii” a rămas multă vreme în umbră sub motivul că prozei ţărăneşti i-a trecut timpul. Dar puţini au observat că „Moromeţii” este un roman care ne aduce în faţă un nou tip de ţăran care se deosebeşte de ţăranul lui Sadoveanu, Creangă, Zaharia Stancu sau Rebreanu. Acestă carte e ca aurul, de ce se învecheşte, de-aia capătă noi străluciri. De fapt cu moartea lui Ilie Moromete, viaţa satului de la câmpie ia o nouă întorsătură. Va intra într-o perioadă de prefaceri care nu se va mai întoarce la ce a fost.
Ideea romanului l-a ispitit pe autor încă de la începutul activităţii literare. Toate nuvelele lui au subiecte luate din viaţa satului. Multe din ele s-au topit în ţesătura romanului. Romanul e prefigurat încă din 1949, este reluat în 1950-1951 şi a treia oară în 1955; volumul al doilea este conceput în 1953, părăsit până în 1956, apoi reluat şi terminat în doi ani.
S-a spus despre „Moromeţii” că este o monografie a satului din Câmpia Dunării. Siliştea-Gumeşti este o comună mică, aşezată în partea de nord a judeţului Teleorman, pe ambele părţi ale Pârâului Câinelui, având o vechime de trei secole. Satul a aparţinut mult timp Mânăstirii Glavacioc. Pe la 1885 devine proprietar Maria Al. Manos, apoi moşia este moştenită de grecul Guma, de unde i s-a tras şi numele de Siliştea-Gumeşti. În timpul desfăşurării acţiunii din roman mai rămăseseră dintre boieri doar cucoana Marica „cu vreo patru sute de pogoane…”. În roman descrierea satului este la fel ca în realitate, cu lux de amănunte.
Locul de taifas al moromeţilor era poiana din faţa fierăriei lui Iocan. „…Adunările cele mai zgomotoase aveau loc în poiana fierăriei mai ales duminica dimineaţa…”
Toponimia împrejurărilor satului din roman este identică cu cea reală. Există localităţile Atârnaţi, Balaci, Burdeni, Ciolăneşti, Căţeleşti, Mozăceni, Udupu, R âca etc. Primul volum descrie satul din anul 1937, al doilea, după o întrerupere de 20 de ani.
În primul volum satul înfloreşte, pătrunde industria, pământurile se vând şi se cumpără, gospodăriile se dezvoltă. Pe lângă bogătaşii satului fac politică şi ţăranii înstăriţi. Cei cu stare stau în centrul satului ca alde Aristide, Toderici stă lângă primărie, Oprescu la fel, asemenea şi Predescu sau Popa Andrei. Majoritatea ţăranilor sunt încă săraci. Gospodăriile sunt compuse dintr-o casă, un grajd, curte, grădină, căruţă, vite şi câteva păsări.
Marin Preda realizează adevărate poeme ale universului câmpenesc, cu tonalităţi rapsodice, pline de un lirism sfâşietor.: „Soarele începu să răsară; câmpia se limpezeşte de spuma argintie a aburilor de rouă şi întinderea ei care joacă acum în nemărginiri de foc rece pătrunde prin ochi înăuntrul omului, îl împrăştie afară, îl goleşte de frământările lui trudnice şi apăsătoare, pentru ca după aceea să-l adune la loc într-un fel nou; florile albastre de cicoare ale căror priviri mai curate ca adâncul cerului răsar din loc în loc pe marginea drumurilor înguste, şi vântul uşor al dimineţii care face ca grâul valuri asemănătoare mării, şi ciocârlia care ţâşneşte din lan şi urcă cu spinarea în sus spre cerul boltit şi albastru, şi întradevăr, pitpalacul tulburător şi barza care păşeşte rar printre răzoare, şi floarea galbenă a spicelor de grâu, care nu s-au copt, încă şi se revarsă în aer din nimic, şi drumurile care lasă satul în urmă, şi ierburile groase de pe marginea drumurilor înţesate cu scaieţi puternici, a căror floare uimeşte ochiul de la mare distanţă, toate acestea răzbat cu putere din viaţa câmpiei şi pătrund înăuntrul omului, subjugându-l.”
Dacă în primul volum „viaţa se scurge aici fără conflicte mari”, în volumul al doilea satul parcurge „marile zguduiri” de după război. Noul regim răvăşeşte satul, răstoarnă vechile rânduieli, scoate în faţă pe sărăcanii satului, un Isosică, Tăbârgel, Plotoagă, Zdroncan, Bilă, Mantaroşie etc.
