Primii colonişti germani, valoni şi flamanzi care au populat Transilvania au provenit din teritoriile situate în bazinele râurilor Rin şi Mozela. Pe lângă coroana maghiară, un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au jucat Ordinul cavalerilor teutoni, mănăstirea cisterciană Igriş din Banat, precum şi abaţia cisterciană Cârţa din Ţara Făgăraşului.
Sub aspect teritorial-administrativ, saşii au început să se organizeze în cadrul unor scaune săseşti în prima jumătate a veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui angevin Carol Robert de Anjou, cel mai probabil între anii 1325-1329.
În perioada 1486-1876 a funcţionat Universitatea Naţiunii Săseşti, organism politic de autoadministrare al saşilor transilvăneni constituit la ordinul lui Matei Corvin în 1486, care a funcţionat până la 1876 ca „administraţie autonomă”.
Universitatea Săsească, îngloba cele şapte scaune ale Sibiului (Orăştie, Sebeş, Miercurea, Sighişoara, Nocrich, Cincu şi Rupea), Scaunul Şeica şi cel al Mediaşului, formate mai târziu, precum şi Districtul Braşov şi Districtul Bistriţei.
În perioada 1876-1920 teritoriul locuit de saşi s-a numit Comitatul Sibiului sau Provincia Sibiului.
Saşii au trăit conform obiceiurilor lor vechi; se autoguvernau, organizaţi fiind într-o unitate administrativă mare numită Königsboden.
Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/sasii-transilvaniei-de-unde-au-descalecat-si-cum-s-au-adaptat-in-ardeal-populatiile-etnice-din-vestul-europei/
