fbpx

Încă de mici copii am știut de existența acestor “fete frumoase îmbrăcate în alb”, numite și Iele în zona Munteniei, sub numele lor real de SÂNZIENE. Poveștile cu caracter mitic și ușor de speriat au atras întotdeauna interesul oamenilor, cum de altfel și copiii erau atenți la auzul acestor povești. Noaptea de 23 iunie este un adevărat mister pentru mulți curioși în ale basmelor. Ce se întâmplă de fapt în această noapte mitică?

Ielele apar o dată pe an, în noaptea dintre 23 spre 24 iunie, eveniment cunoscut și sub numele de Drăgaica în Muntenia. Pe 24 iunie știm că se sărbătorește în calendarul ortodox ziua Sf. Ioan Botezătorul, însă oamenii au asociat această zi cu ziua Sânzienelor. Însă ce este mit și ce este realitate? Există cu adevărat aceste fete dansatoare?

Sânzienele, fecioare din vechile timpuri

Legendele despre Sânziene încep cu multă vreme în urmă, într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, când erau înfățișate de traci ce dansau în hore mari. Sânzienele sunt cunoscute ca fiind un grup de fete foarte frumoase, ce dansează în razele lunii noaptea. Vorbele din popor spun că fie apar în rochii albe, fie dezbrăcate, urmând ca în zorii zilei “să se spele în roua dimineții”. În credința populară, Sânzienele nu-s nicidecum fete rele sau mai bine spus malefice, ci dimpotrivă, ele apar tocmai pentru a face un bine lumii: înmulțesc rodul pomilor, animalele și păsările, vindecă bolile și umplu florile de leac și miros. Totuși se comite o mică eroare, astfel că în popor Sânzienele sunt cele care împărtășesc bunătate, iar Ielele sunt grupul de fete care în urma unor ritualuri aduc răul celor ce le văd, când de fapt sunt aceleași ființe mitice. În funcție de zona României, aceste legende capătă un alt sens, miturile fiind multe de la o zonă la alta.

Ielele sau Drăgaica

În regiunea Munteniei și a Olteniei ziua Ielelor este numită Drăgaica. În aceste zone oamenii, în special băieții, se tem de fetele nopții. Legendele spun că în noaptea de 23-24 iunie, prin păduri, câmpuri și văi, fetele se plimbă în hore, iar cei ce le văd rămân muți. Totuși există și mituri care ne împărtășesc că Ielele își caută sortiții, vrăjind băieții și atrăgându-i în jocurile lor. Prin saturi ascunse din Muntenia, localnicii își au propriile povești, despre flăcăi plecați în noaptea Ielelor, care fie s-au întors muți, fie nu s-au mai întors niciodată. Să fie mit sau realitate? Oamenii își susțin poveștile cu tărie, având o încredere absolută în aceste legende și mituri, iar noi ne gândim…dacă n-ar fi, s-ar mai povesti?

Dansul Ielelor

Cum se desfășoară acest dans al Sânzienelor? Sânzienele dansează în hore mari, îmbrăcate în rochii albe și strălucitoare, prin lanuri de flori, lăsând în urma lor miresme fermecătoare. Au părul bălai și sunt de o frumusețe copleșitoare, zic vorbele vechi din popor. Însă, ielele călătoresc noaptea prin păduri și văi ascunse, pe câmpuri întunecate, căutând pe cel sortit, zic oamenii din Muntenia. Îmbrăcate sau dezbrăcate, și ele de o frumusețe răpitoare, dansează pe cerul deschis și plutesc în hore. Acolo unde acestea dansează, în urma ritualului, iarba arde sub formă de cerc, ceea ce indică prezența unei hore. Localnicii sunt convinși de existența cercurilor de iarbă arsă, căci spun ei…în fiecare an între 23-24 iunie, ciobanii au zărit aceste semne mistice lăsate de către Iele.

Superstiții

Deși am vorbit în mare parte de superstițiile legate de Sânziene și Iele, oamenii de la țară se feresc de această zi a anului. În după-amiaza zilei de 23 iunie, localnicii din satele vechi din văile îndepărtate din Oltenia și Muntenia, nu mai pleacă pe câmp sau prin păduri, pentru că Ielele deja își încep jocul, iar cei ce le văd se vor alege cu aspre pedepse, precum: luarea minților, boli, orbirea și surzenia. Pentru ei ele sunt trei la număr și dansează la răscruci de drum, odihnindu-se prin copaci înalți. Totuși există și superstiții care laudă aceste frumoase fecioare. Fetele nemăritate în dimineața zilei de 24 iunie, își ating trupurile cu roua zorilor, pentru a deveni fertile și mai frumoase. Tot cei care atingeau această rouă a dimineții, se vindecau de diferite boli și afecțiuni.

Urmărind legendele și miturile, ziua Sânzienelor aduce atât necazuri, cât și lucruri de bine, Ielele fiind nenorocul celor ce sunt flăcăi frumoși, dar leacul pentru fetele tinere.


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.