fbpx
The open book on other multi-coloured books.

Se știe că românii sunt un popor talentat și bun la toate, de la meșteșuguri la rezultate academice și de la a fi oameni până la măiestrie în artă și cultură. Astfel, în domeniul literaturii am știut mereu să ne remarcăm prin opere și autori desăvârșiți, care s-au imprimat adânc în conștiința literară românească și nu numai.

Am alcătuit un top trei al celor mai frumoase cărți scrise de autori români, pe care orice român ar trebui să le citească cel puțin o dată de-a lungul vieții sale.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Romanul lui Camil Petrescu surprinde foarte frumos pe două planuri narative principalele preocupări ale personajului principal, Ștefan Gheorghidiu. Intelectual neînțeles și pătruns de ideea unei vieți modeste concentrată pe profunzime sufletească, protagonistul nostru își concentrează inițial atenția asupra Elei, cea mai frumoasă studentă de la Litere și viitoare soție a sa. Aceștia trăiesc o dragoste perfectă, până în momentul în care viziunea lor despre viață începe să difere. Pornesc o serie de conflicte, atât între ei, cât și cu ei, care vor periclita mariajul celor doi până la divorț. Pentru a uita de această dramă, Ștefan se concentrează pe a doua sa mare preocupare, războiul, care îi modifică complet percepția asupra existenței umane.

Inedit la acest roman subiectiv este faptul că poveștile de pe front povestite de Ștefan reprezintă chiar jurnalul de front al lui Camil Petrescu. Astfel, toate trăirile protagonistului în câmpul de luptă ating altfel cititorii.

Adam și Eva

De la Camil Petrescu ne-am mutat la alt autor remarcabil, anume Liviu Rebreanu. Romanul său Adam și Eva este centrat în jurul temei metempsihozei (reîncarnarea) și a împlinirii unei iubiri perfecte, suflete-pereche. Astfel, în introducerea poveștii îl găsim pe Toma Novac pe patul de moarte, povestind prietenului său despre teoria sa cum că fiecare persoană trăiește șapte vieți și își întâlnește sufletul pereche în toate. Acțiunea ne poartă prin șapte perioade, în șapte timpuri diferite, de la romani la Revoluția Franceză, toate având aceeași finalitate – unul dintre ei moare din cauza celuilalt.

Romanul reprezintă o capodoperă a literaturii române prin prisma volumului cuprinzător de informații din diversele culturi, fiind o sursă perfectă pentru a ne îmbogăți cultura generală. De asemenea, teoria propusă de Toma despre sufletele pereche este foarte interesantă și ne determină să citim mai multe despre ceea ce înseamnă reîncarnare.

Maitrey

Ultimul, dar nu cel din urmă, este romanul lui Mircea Eliade care urmărește povestea de iubire dintre Allan și Maitrey, o adolescentă indiancă care îi fură inima protagonistului. Povestea dintre cei doi ilustrează perfect cum dintr-o iubire ludică, inocentă, aceasta se transformă treptat în ceva pasional, ce îi consumă pe ambii parteneri, fiind o iubire interzisă. Conflictele interioare ale lui Allan și sacrificiile riscate de Maitrey pentru dragostea lor fac din romanul lui Eliade o operă captivantă.

Mulți știm că Maitrey este un personaj cât se poate de real, întocmai precum povestea lor de iubire din perioada în care autorul a stat în India pentru a pregăti studiul său despre religii. De asemenea, și acest roman este o sursă de inspirație și îmbogățire a culturii generale, căci pe lângă povestea de iubire prezentată, Eliade descrie perfect viața, cultura și obiceiurile indienilor.


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.