fbpx

Cu siguranță știi de veritabila Carte a Recordurilor, care de-a lungul timpului a strâns cele mai mari victorii și glorii ale întregului Pământ. Istoria acesteia este veche de mai bine de jumătate de secol, ideea publicării unei astfel de cărții aparținându-i lui Sir Hugh Beaver. Acest lucru avea loc în anul 1951. Începând de atunci, în fiecare an este publicată o Carte a Recordurilor în care sunt prezentate cele mai de preț victorii, unice la nivel mondial. 

Știai că până și Cartea Recordurilor este o un record în sine? Este cea mai vândută carte din toate timpurile după Biblie și cea mai cunoscuta din întreaga lume. 

Uluitor este că și România face parte din această fantastică operă scrisă. Prima dată când țara noastră a intrat în Cartea Recordurilor se întâmpla în anul 1986. Până în zilele actuale au fost premiate 40 de recorduri mondiale. Care sunt cele mai semnificative victorii, care au adus România în Cartea Recordurilor? 

Cei mai mulți participanți la o horă tradițională– în orașul Slatina s-au adunat 13.828 de oameni, ce au jucat Hora Unirii, celebrând sărbătoarea națională și zilele municipiului.  

Cea mai mare adunare de oameni îmbrăcați în port tradițional românesc– deși este un fenomen greu de realizat în alte țări, ei bine…în România acest lucru a fost realizat cu succes. În data de 14 mai 2017, în Bistrița-Năsăud s-au adunat 9.643 de oameni pentru a sărbători Ziua Națională a Costumului Popular. 

Cea mai mare îmbrățișare– acest record a avut loc în anul 2009, când la Alba-Iulia au participat 9.758 de persoane. La această îmbrățișare de grup a luat parte chiar și Traian Băsescu. 

Cea mai mare lingură din lemn– aceasta a măsurat 17,79 metri lungime, cu o lățime de 1,50 metri. A fost realizată în anul 2013 la Centrul Cultural Mioveni, cu scopul de a arăta ca o lingură tradițională românească. 

Cea mai tânără interpretă de succes– pe cât de mică era Cleopatra Stratan, victoria și succesul nu au lipsit din cariera sa. A obținut titlul în anul 2008. S-a remarcat printr-un concert de două ore, pe care l-a susținut la vârsta de doar doi ani. A primit o mulțime de premii și s-a clasat pe primul loc într-o serie largă de topuri ale lumii. 

Cea mai lungă scrisoare adresată lui Moș Crăciun– aceasta a măsurat 413,8 metri și a fost realizată de către niște elevi din Brașov, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. 

Cele mai multe penalty-uri consecutive apărate– un record excepțional a fost deținut de portarul renumit al echipei Steaua, Helmuth Duckadam. Acesta a reușit să apere patru penalty-uri, fiind un adevărat succes pentru țară. 

Cel mai greu tort de frișcă din lume– în Decembrie 2008 era înregistrat acest record. Tortul a fost făcut în București și cântarea 281 de kilograme. 

Palatul Parlamentului deține trei recorduri, fiind: cea mai mare, cea mai scumpă și cea mai grea clădire administrativă. Proiectantul acestei deosebite clădiri a fost Anca Petrescu. 

Cea mai lungă trenă a unei rochii de mireasă– aceasta a măsurat o lungime de 1.579 metri, iar rochia cântarea 300 de kilograme. 


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.