Tradițiile și obiceiurile au fost și sunt respectate cu sfințenie de unii oameni, în special de cei ce încă mai au legături cu trecutul. Vorbele bătrânilor nu se rezumă doar la niște cuvinte “aruncate în aer”, ci ar trebui să ne gândim că indiferent de opiniile noastre contradictorii, acești oameni au trăit prin tradiții, obiceiuri și tot felul de ritualuri. Astfel, toate acele povești pe care le auzim, cândva au fost singurul adevăr existent, ce a reușit să construiască generații întregi.
În vremurile mult îndepărtate fiecare anotimp, sezon sau sărbătoare venea cu propriile mituri și ritualuri, fie ele legate de natură, de apariția unor forțe nemaivăzute sau pur și simplu cu acele ritualuri prin care omul beneficia de niște schimbări fizice. Despre asta încercăm să vorbim, despre câteva dintre obiceiurile, tradițiile folclorice, care au reprezentat și reprezintă în continuare poporul român.
Încă de la începutul primăverii, în satul tradițional românesc se instalează acest fenomen al tradițiilor și ritualurilor. În zona Olteniei se întâmplă un fenomen, al cărui nume nu îl știm, dar care are loc în următorul fel: în luna lui Martie de ziua Mucenicilor, dimineața nu se iese din casă până când toți nu sunt “afumați”. Ați citit bine: AFUMAȚI. Se aprinde o bucată de material, cu care se trece prin camere și pe lângă corpul fiecărui membru, lăsând fumul să atingă mâinile și picioarele. Acest ritual este bine cunoscut și își are scopul de a alunga târâtoarele, al căror nume nu trebuie pronunțat pe toată perioada lunii martie.
Primăvara mai vine cu câteva obiceiuri și anume: în fiecare dimineață trebuie să ai grijă să mănânci ceva, pentru ca unele animale din folclor să nu-ți fie piază rea. Mai exact, primul cântec al cucului, prima apariție a mânzului și primul glas al pupezei, nu trebuie să te prindă nemâncat. Astfel, de vei auzi cucul, iar tu n-ai fi gustat deja ceva, îți va aduce moarte în familie, mânzul boală, iar pupăza supărări. Toate acestea sunt obiceiurile din satul românesc, care s-au păstrat de-a lungul vremii și pe care oamenii încă le respectă.
Un ritual este legat de apariția urzicilor și al primelor frunze de nuc. Este un ritual pentru fetele tinere și frumoase, ce își doresc o piele fină, dar mai ales un păr mătăsos și bogat. Astfel, acestea adună primele urzici răsărite pe pământ, pe care le vor fierbe cu oțet și puțină sare, ca în cele din urmă să se spele pe corp și pe păr. Bunicile din sat spun cum aveau parte de cel mai frumos păr, cu toții știind acele cozi minunate împletite ale femeilor din perioada existenței satului etnografic. La fel procedează și cu frunzele de nuc, ce oferă o culoare aparte firelor de păr, cumva fiind un colorant natural.
Alte tradiții și obiceiuri sunt legate de sărbătorile anului, precum sărbătoarea Sfântului Andrei, când toți românii încearcă să se ferească de strigoi și spirite rele. La uși , dar în special la ferestre sunt așezate fire lungi de usturoi, care să țină departe forțele negre. De Rusalii oamenii aduc în casă nucul și usturoiul luat de la Călușari, pentru a oferi casei voie bună și noroc. În ziua Sfântului Gheorghe femeile iau de la biserică crenguțele de salcie pe care le vor pune la icoane, păzind casa de spirite și puteri necurate. La ploi mari și furtuni foarte mari, coronița de salcie se aruncă împreună cu un topor în mijlocul curții, pentru a feri casa de potop. Totodată, și ziua înmormântării vine la români cu o serie largă de obiceiuri: se sparge o farfurie pentru a alunga moartea, se acoperă oglinzile, nu se mătură, iar timp de 6 săptămâni bărbații nu au voie să își taie barba.
Există multe astfel de obiceiuri, tradiții și ritualuri, unele din ele reușind să supraviețuiască trecerii timpului, fiind respectate și în ziua de astăzi de mulți locuitori, în special de cei ce trăiesc la sate. Pentru România reprezintă o pagină importantă din cartea ce o descrie, pe lângă locurile, oamenii celebrii și evenimentele istorice ce o definesc ca popor.
