Printre pictorii care și-au lăsat vizibil și ireversibil amprenta asupra artelor românești se numără și Theodor Pallady. Născut la 11 aprilie 1871, în Iași, în sânul unei familii de boieri renumiți, acesta își va dezvolta pasiunea pentru artă odată ce va gusta această îndeletnicire. Acesta sublinia cu fiecare ocazie pe care o prindea felul în care se raportează el la artă, făcând distincția clară dintre un tablou, pe care Pallady l-a numit „poem pictural”, și o pictură.
Cum spuneam, Pallady a făcut parte dintr-o familie înstărită de boieri, mama sa fiind sora diplomatului Nicolai Cantacuzino. Acesta a copilărit la o moșie de lângă Iași, unde părinții săi i-au asigurat cea mai bună educație.
Îndemnat de părinți, acesta va urma studiile de la Politehnică, necesare pentru a deveni inginer. În paralel, acesta studiază pictura și desenul cu profesorul Erwin Oehme, Pallady căzând cu ușurință în mrejele pasiunii pentru artă. Oehme observă din prima talentul viitorului inginer în artele plastice, sfătuindu-l pe acesta să se axeze pe asta și să meargă la Paris pentru a-și aprofunda cunoștințele în domeniu.
Zis și făcut, Theodor Pallady pleacă în 1889 în capitala artiștilor, unde va lucra cot la cot cu nume mari precum Matisse, Marquet, Manguin sau Guerin. Acesta va lega atât o strânsă prietenie cu Henri Matisse, prietenie ce îi va consolida partea de formare artistică, cât și o poveste de iubire cu Parisul, oraș ce va avea o importanță deosebită în cariera sa.
Acesta va începe să facă constant drumuri de la București la Paris și înapoi, remarcându-se prin participarea în cadrul unor diverse expoziții sau conscursuri de artă. Ba mai mult decât atât, începând cu anul 1902, acesta va avea expoziții personale în marile capitale europene precum Londra sau Viena.
Theodor Pallady și arta sa
„eu nu sunt pictor. Nu sunt și nu vreau să mă prezint ca atare. Nu sunt un meseriaș iscusit al penelului. Nu sunt un meșter. Pictura, pentru mine, nu este o îndemânare și mai puțin încă o voluptate. E o necesitate de clipă de clipă. O necesitate dureroasă de a mă confesa mie însumi, sincer și neiertător. Pictura este jurnalul existenței mele cotidiene. Un jurnal intim, în care se desfășoară, fără menajamente pentru mine sau pentru alții, fără panaș și fără morgă-direct și rapid-pulsul vieții mele, cu variațiile lui fatale, de la un an la altul, de la un ceas la altul…”
Theodor Pallady
Reprezentant al postimpresionismului și al modernismului românesc, Pallady se remarcă prin afinitatea sa pentru peisajele în tonuri neutre, în special cele pariziene, nuduri și naturi statice. Acesta punea accentul pe ceea ce transmite un tablou, mai mult decât pe felul „perfect” în care ar trebui realizat.
Astfel, tablourile urmăresc secvențe mai mici încadrate, care reușesc să transpună și să încarce privitorul cu o anumită emoție transmisă de locul respectiv. De cealaltă parte, nudurile lui Pallady nu urmăresc sexualizarea femeii, ci încorporează misterul, feminitatea și dorința necunoscutului.
Tablourile sale pot fi admirate în numeroase muzee și expoziții, însă cu precădere la Muzeul Theodor Pallady, găzduit de Casa Melik de pe strada Spătarului 22, din București. Aici publicul poate descoperi peste 800 de lucrări ale artistului ce a rămas un stâlp în arta românească modernă, dar și spectaculoasa arhitectură a imobilului.
