fbpx

Peştera se află în satul Meziad, judeţul Bihor. Este una dintre primele peşteri amenajate şi unul dintre cele mai vechi obiective turistice speologice din România. A fost studiată încă din anul 1859, când s-a reușit cartografierea a 1150 m, în perioada aceea fiind cea mai lungă peșteră din România, până în anul 1934 când peștera Comarnic (din Banat) îi ia locul.

In anul 1921, sub îndrumarea lui Emil Racoviță, peștera Meziad intră în interesul Institutului Român de Speologie iar în anul 1932 ajunge la 3.464 m.In urma explorărilor din anul 1974 peștera are dimensiunea de 4.750m iar în anul 1992 se ajunge la 6.292m, dimensiuni considerate finale. Altitudinea la care se află aceasta este de peste 300m.

In anul 2012 traseul turistic al peșterii a fost reamenajat. Printre multe alte schimbari și scările de pe traseu au fost înlocuite, au fost fixate balustrade de siguranță în zonele cu risc și a fost montată o rețea de iluminare modernă.

Peştera se dezvoltă pe trei nivele de carstificare distincte: nivelul fosil (superior), subfosil (intermediar) şi cel inferior (activ). Nivelul superior are secţiuni transversale mai mici decât nivelul subfosil iar ansamblul de galerii de peste 3,4 km descrie un arc de cerc. La nivelul subfosil se face accesul în peşteră iar lungimea totală a nivelului depăşeşte 1,8 km. Nivelul inferior, activ, este inundat aproape în întregime, fiind accesibil pentru parcurgere doar pe distanţe mici.

Pe parcursul traseului se pot vedea mai multe formațiuni de stalagmite şi stalactite, se poate urmări cursul de apă ce a format peștera încă de la intrarea apelor în masivul calcaros și până la reapariţia la zi a acestora. In Galeria Oaselor se află resturi scheletice de „Ursus Spelaeus” ce se întind pe o suprafaţă foarte mare şi sunt depozitate unul lângă altul. Peştera mai oferă şi condiţii prielnice pentru hibernarea liliecilor, (in general „Miniopterus schreibersii”) formând o colonie destul de mare în locul numit Sala Liliecilor.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/pestera-meziad-una-dintre-cele-mai-vizitate-pesteri-din-romania/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test