Diana Dondoe
Superba craioveancă de 27 de ani poate fi catalogată, fără dubiu, drept una dintre cele mai bine cotate modele. Diana are o frumuseţe aparte şi atitudine pe măsură. Este preferata caselor de modă Chanel, Miu Miu, Prada, Jean Paul Gaultier, Balenciaga, Donna Karan, Moschino şi a pozat pe coperta celor mai renumite reviste de modă din lume. Am regăsit-o pe Vogue, ediţiile din Japonia, Franţa şi Spania, în W Magazine, Self Service sau Flair. Diana Dondoe locuieşte la New York şi urmează cursurile Universităţii de Engleză-Spaniolă.
Irina Lăzăreanu
Irina este, fără îndoială, o româncă genuină cu care putem să ne mândrim. Chiar dacă de la vârsta de 5 ani a emigrat în Canada alături de părinţii ei, modelul se consideră 100% româncă şi nu îi este ruşine să admită acest lucru. La 13 ani s-a mutat la Londra pentru a studia baletul, iar la 17 ani deja doborâse recordul de a fi modelul cu cele mai multe prezentări de modă într-un singur sezon.
Onorariul pe care Irina îl percepe pentru o prezentare este fabulos, aşa cum îi stă bine unui supermodel.
Alina Puşcău
Alina Puşcău este deja o mini divă la Hollywood. A început timid cu o carieră în modelling, iar apoi relaţia de amor pe care a avut-o cu actorul Vin Diesel a propulsat-o pe prima pagină a revistelor. Era tot ce avea nevoie pentru ca frumuseţea ei să fie apreciată la adevărata valoare. Din braţele lui Vin Diesel a ajuns în cele ale regizorului Brett Ratner, însă Alina nu se laudă doar cu iubiţii ei faimoşi.
Sursa:https://sites.google.com/site/bonesarentbeautiful/modele-romance-faimoase-in-lume
0 Comments