Domnitorul Țării Românești avea să fie botezat într-o biserică din județul Vâlcea. Mihai Viteazul, fiu al doamnei Teodora și al lui Pătrașcu Vodă, pare să-și fi început viața de creștin la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din comuna Drăgoești.
În județul Vâlcea sunt renumite trei mănăstiri pentru faptul că mari domnitori și-au ales locul de vecie aici. Astfel că pe malul Oltului, între munții de la Călimănești, la mănăstirea Cozia se odihnește Mircea cel Bătrân. În vârf de munte, la lăcașul sfânt al Arnotei se află mormântul lui Matei Basarab, iar la Hurezi regăsim o parte din rămășițele lui Constantin Brâncoveanu. Însă acestor locuri sfinte li se alătură și Biserica cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, unde nu a avut loc sfârșitul, ci începutul unui mare domnitor și anume Mihai Viteazul.
Biserica se află pe malul stâng al Oltului, în comuna boierilor, Drăgoești, cum spun localnicii și istoricii vâlceni. În partea de sud se află podgoriile Drăgășani, veritabilele vițe-de-vie ale vinului românesc, iar în partea de nord încep pădurile de la poalele munților.
Există documente care atestă că Mihai ar fi fost botezat în această biserică, dovezi pe care cei din Ialomița nu le au, deoarece majoritatea știu că acest eveniment a avut loc la Târgul de Floci. În Arhivele Naționale, E.M. Kreţzulescu afirmă că domnitorul se afla la Drăgoești și în cele din urmă a fost dus pe ascuns în Ialomița.
Alte surse spun și afirmă cu certitudine că locul nașterii și al botezului este Drăgoești, datorită faptului că multe rude din familia domnească se aflau în zonele Vâlcii. Astfel că la biserica de la Proieni există acte ce dovedesc căsătoria lui Mihai cu doamna Stanca, ce a murit de ciumă, mormântul ei fiind la Arhiepiscopia Râmnicului. Mama acestuia este îngropată la mănăstirea Cozia, iar Patrașcu Vodă a stat timp de un an la Râmnicu Vâlcea înainte să moară, atunci când doamna Teodora era însărcinată. Totodată biserica din oraș ,,Cuvioasa Paraschieva” este construită de tatăl domnitorului și terminată de însuși Mihai Viteazul. Toate aceste evenimente sunt dovezi ce ar putea atesta că locul nașterii și botezului conducătorului ar fi la Drăgoești.
În urma acestor informații, este în curs de realizare un film cu tema reîntoarcerii lui Mihai Viteazul la locul nașterii lui, în rolurile principale fiind: Maia Morgenstern (doamna Teodoara), Denis Ștefan (Mihai Viteazul) și Nicodim Ungureanu (preotul bisericii). Aceștia au declararat că istoria unui popor trebuie recunoscută de întreaga țară, iar Mihai Viteazul a scris o filă de istorie importantă pentru Țara Românească.
Astfel că județul Vâlcea reprezintă locul marilor domnitori, ce eu făcut istorie de-a lungul secolelor.