fbpx

Istoria este o artă a cărei veridicitate nu poate fi știută cu exactitate, fiind unul dintre cele mai vagi subiecte de discuție din toate timpurile. Evenimnetele din secolele cu mult îndepărtate de timpul actual nu au o susținere clară, anumite acțiuni eroice sau fapte fiind dovedite pe jumătate doar cu prezența unor documente, cronici sau acte doveditoare ale acelor vremuri. Totuși, chiar și existența lor nu demonstrează faptul real, ce poate fi pus la îndoială foarte ușor. Astfel se întâmplă și în cazul unei perioade istorice din trecutul glorios al țării, legat de domnia și viața domnitorului Mihai Viteazul. Despre nașterea și moartea acestuia se spun multe povești, însă, care să fie cea mai apropiată de realitate?

Despre tatăl domnitorului

Cei mai mulți istorici susțin că figura paternă din viața domnitorului a fost Pătrașcu Vodă, care ar fi avut o relație cu doamna Teodora, femeie de oraș, susține cronicarul Radu Popescu. Însă, istoricul și filologul român Petre Panaitescu, exclude cu certitudine ideea că acesta ar fi fost tatăl conducătorului, bazându-se pe cronicile de epocă din vremea respectivă. Dacă am exclude premisa de la care se suține că Pătrașcu Vodă ar fi tatăl adevărat, atunci nu am putea să găsim o mică scăpare spre originile adevărate ale domnitorului. Iar dacă un alt adevăr nu există, cei mai mulți tind să creadă în această informație ce s-a păstrat de-a lungul timpului.

Născut în județul Vâlcea

Documente deținute de Academia Română și Episcopia Râmnicului Vâlcea ar susține că domnitorul Mihai Viteazul a fost născut și botezat în județul Vâlcea. Acestea se leagă de ultimele clipe de viață ale lui Pătrașcu Vodă, pe care le-a trăit chiar în acest județ, iar după cum se știe, Mihai s-a născut la puțin timp după moartea tatălui. Doamna fiind însărcinată, s-ar fi ascuns într-o comună din județ, unde l-a și botezat. Toate acestea sunt susținute de cronicari, cum de altfel, există atestate ce afirmă că la o biserica de pe Valea Oltului, domnitorul s-a cununat religios cu doamna Stanca, iar mama sa este înmormântată la Mănăstirea Cozia. Privind toate aceste detalii, am putea ajunge la concluzia că Mihai Viteazul a avut tangențe cu județul Vâlcea.

O moarte stranie

Una dintre cele mai cunoscute morți din istoria României este legată de cea a lui Mihai Viteazul, fiind cunoscut drept domnitorul căruia i-a fost tăiat capul. Însă, izvoarele acestui fapt nu sunt clare din alte puncte de vedere și anume, cine  a ordonat uciderea acestuia? Există două teorii, una face referire la Basta, a cărui invidie asupra conducătorului, s-a apustit, ordonând astfel să fie omorât. O altă teorie este legată de imperiali, ce ar fi fost responsabili de moartea domnitorului. Nici despre data exactă a morții nu sunt informații foarte clare. Se știe că ar fi murit pe 9 august dimineața, în fața cortului său, ucis de armă albă. O altă teorie spune că ar fi fost ucis prin tăiere și împușcat, în noaptea de 9 spre 10 august. Care adevăr este cel corect, nu credem că vom știi vreodată cu exactitate. 


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.