fbpx

Într-o vreme în care frumusețea chipului era obținută arareori în clinicile de chirurgie estetică și într-o perioadă (anii ′30 – ′40) în care s-au realizat producții cinematografice memorabile, de o mare valoare artistică, vizionate cu interes și în ziua de azi, printre starurile de la Hollywood se număra Sylvia Sidney (1910-1999), o tânără și înzestrată actriță cu origini românești.

În vara anului 1910 se năștea, în cartierul Bronx al metropolei New York, Sophia Kosow, cea care avea să devină peste două decenii una dintre cele mai admirate actrițe de la Hollywood, sub numele de Sylvia Sidney. Mama micuței Sophia era o croitoreasă originară din România, care, mai înainte să emigreze în „Țara tuturor posibilităților”, trăise la Bacău. Tatăl viitoarei stele a cinematografiei se născuse în Rusia. Căsnicia părinților Sophiei n-a durat prea mult. După divorț, mama acesteia s-a recăsătorit, cu un medic stomatolog pe nume Sigmund Sidney, care a înfiat-o pe micuță, aceasta dobândind numele său.

În ciuda frumuseții sale, Sophia (sau Sylvia) nu era o adolescentă prea comunicativă sau încrezătoare în sine. Totuși, simțea o puternică chemare către profesia de actor. În acest sens, fata s-a bucurat de suportul părinților săi, fiind înscrisă la o școală de artă dramatică și, încă de la începutul carierei, s-a străduit ca prestația sa scenică să fie impecabilă.

Date fiind talentul, perseverența, plus frumusețea sa nativă, nu a fost greu ca, în vreme ce se afla pe scenă, Sylvia Sidney să fie remarcată de către un profesionist de la Hollywood. La scurtă vreme, tânăra cu origini românești a ajuns în cetatea filmului american, unde calitățile sale actoricești și frumusețea sa răpitoare au ajutat-o să se impună, chiar în fața unor nume consacrate ale momentului.

După 1930, frumoasa Sylvia Sidney a început să primească roluri importante. A interpretat roluri memorabile alături de mari nume ale celei de-a șaptea arte, precum Cary Grant, Spencer Tracy sau Henry Fonda. A colaborat cu Alfred Hitchcock, la realizarea câtorva pelicule.

Cariera sa a fost una îndelungată. După împlinirea vârstei de 60 de ani a fost nominalizată la Oscar pentru interpretarea unui rol în producția „Summer Wishes, Winter Dreams”. În urmă cu 35 de ani, Sylviei Sidney i-a fost acordat râvnitul premiu „George Eastman”, pentru toată activitatea sa desfășurată pe scenă sau în platourile de filmare.

În calitate de tânără actriță, Sylvia Sidney a ajuns sub lumina reflectoarelor la începutul a ceea ce se numește astăzi „perioada de aur a cinematografiei americane” (1930-1959), în care s-au afirmat artiste de o mare frumusețe și de un imens talent, precum Mae West, Carole Lombard, Marlene Dietrich, Betty Grable, Dorothy Lamour etc. În consecință, concurența n-a lipsit, dar Sylivia Sidney n-avea cum să nu iasă în evidență, chiar și între aceste artiste strălucitoare, prin naturalețea interpretării și prin simetria rar întâlnită a chipului.


Sursa: https://identitatea.ro/cum-ajuns-sylvia-sidney-fiica-unei-croitorese-din-bacau-una-dintre-cele-mai-dorite-actrite-de-la-hollywood/


Like it? Share with your friends!

0 Comments

Forza România
test