udețul Galați este situat în estul României, la intersecția celor 3 provincii istorice ale țării noastre (Muntenia, Moldova și Dobrogea), fiind caracterizat de un relief tabular, fapt ce oferă o priveliște cu înălțimi joase, cuprinse între 5-10 m (în partea de sud a acestuia) și 310 m (în nord).
Orașul Galați, reședința de județ, are o istorie aparte, datorită faptului că este amplasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană. Este un oraș vechi, dezvoltat pe locul unei așezări dacice iar prima atestare documentară a acestuia datează din 1445, într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea.
Cele mai frumoase locuri din Galați, care merită vizitate, sunt: Casa Memorială Alexandru Ioan Cuza (unde sunt expuse piese de mobilier din cele mai reprezentative stiluri ale epocii, veșminte și accesorii vestimentare), Castrul Roman de la Tirighina-Barboși, Lacul Brateș (cel mai mare lac de luncă din România), muzee, păduri, faleza Dunării etc.
Catedrala ortodoxă din orașul Galaţi, județul Galați
Catedrala ortodoxă din Galaţi sau Catedrala Arhiepiscopiei Dunărea de Jos este amplasată pe Calea Domnească, o artera principală a oraşului Galaţi. Construcţia catedralei s-a desfăşurat între anii 1906- 1917 – conform planurilor a doi arhitecţi importanţi ai vremii: Petre Antonescu şi Ştefan Burcuş.
Catedrala Arhiepiscopală este impresionantă prin proporţiile sale armonioase şi prin ornamentaţie exterioară şi interioară boagată. Arhitectura pridvorului întregeşte aspectul monumental al catedralei.
Decoraţiunile faţadelor constau în registre succesive de motive româneşti, locale, dar şi bizantine şi elemente geometrice. Pictura interioarelor este realizată prin tehnica fresco, în stilul neobizantin.
Catedrala adăposteşte în racle de argint moaştele Sfântului Apostol Andrei, precum şi ale altor sfinţi, Sfântul Haralambie, Sfântul Eftimie cel Mare, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ştefan, Sfântul Gheorghe, Sfânta Maria Magdalena,, Sfântul loan Gură de Aur etc.
Mănăstirea Vladimirești din comuna Tudor Vladimirescu, județul Galați
Manastirea Vladimiresti se afla la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu din judetul Galati.
Manastirea a fost ctitorita in anul 1938, de catre Veronica Gurau, pe terenul primit ca zestre din partea parintilor sai.
Biserica mare a fost inaltata intre anii 1941 si 1943, este in forma de cruce, in stil
moldovenesc, si are hramul Adormirea Maicii Domnului. Construita in forma de cruce conform traditiei ortodoxe, biserica mare este impodobita la exterior cu un brau de icoane lucrate in mozaic, opera pictorului Gheorghe Raducanu. Deasupra intrarii se afla icoana Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii. In partea inferioara, tot la exterior, biserica este inconjurata de un brau de icoane de sfinti in marime naturala, aplicate in firide in anul 1992.
La rasarit de biserica se afla paraclisul cu hramul Izvorul Tamaduirii (1939), ctitorit de arhim. Visarion Nicolau. Pictura bisericii a fost realizata in anul 1990. La 15 august 1991 Paraclisul a fost sfintit de catre Prea Sfintitul Episcop Casian Craciun.
Manastirea Vladimiresti a fost inchisa pe 14 februarie 1956 si redeschisa in martie 1990.
Manastirea Vladimiresti detine ateliere de pictura, sculptura de rame si mobilier bisericesc, de inramat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale si covoare.
Citeste mai mult: https://identitatea.ro/obiective-turistice-din-galati/