Iulia Hașdeu s-a născut la București, pe 14 noiembrie 1869, în familia marelui savant și scriitor Bogdan Petriceicu Hașdeu și a Iuliei. Fata a rămas în conștiința noastră culturală drept un geniu, iar în cei aproape 19 ani de viață, a reușit să realizeze ceea ce mulți nu au reușit în zeci de ani de existență.
Viața oamenilor pe acest pământ este caracterizată de efemeritate și posibilități multiple, însă unii dintre noi trec în neființă mult prea devreme, destinul lor luând prea abrupt panta spre lumea de dincolo. Este și cazul Iuliei Hașdeu, care se stinge la 18 ani și 10 luni. Tânăra a scris chiar pe patul de moarte gândurile sale vizavi de acest moment inevitabil al omenirii:
„Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă,
Că ea este lumină puternică şi caldă,
Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă –
Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă.
Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Şi-n alte corpuri trece, când poate şti să ierte;
Aşa din cupa sacră cu toţii bem, anume,
Şi niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte“
„Moarte”, Iulia Hașdeu, martie 1888
Performanțele Iuliei Hașdeu
Se spune că geniile se cunosc de mici, acesta fiind și cazul Iuliei, care încurajată fiind de un mediu influent din punct de vedere intelectual, s-a dezvoltat rapid și frumos. Deși trebuie recunoscut meritul mamei sale care și-a dedicat tot timpul pentru a sculpta caracterul și ideile copilului, Iulia a depășit limitele impuse de simțul comun până atunci. Astfel că la vârsta de doi ani, nu numai că citea și scria în limba română, dar deja începea să vorbească fluent și limba franceză.
La cinci ani Lilica deja scria poezii, ia până la vârsta de 11 ani își lărgise repertoriul literar până la nuvele sau chiar piese de teatru. Iulia a absolvit Şcoala Primară de băieţi nr. 2, sub direcţia lui Dem Demetrescu, iar la 27 septembrie 1877, a primit un „atestat de clasele primare de băieţi“, ulterior ea a continuat studiile în clasa I la Liceul „Sf. Sava“, tot de băieţi, ca particulară, dar prezentându-se la examene “cu şcolarii regulaţi”, instituţie pe care a absolvit-o în vara anului 1881 cu rezultate excelente.
Iulia avea o aplecare excelentă spre limbile străine, dezvoltând în special o pasiune aparte pentru limba și cultura franceză. În plus, fata făcea pregătiri și la arte plastice, având talent la pictat, dar era și foarte bună la muzică, instrument și voce. Aceasta din urmă a determinat-o să urmeze studiile Conservatorului, pe specializarea pian și canto.
Dragostea pentru cultură și setea de informații au ajutat-o pe Iulia să ajungă, când avea doar 16 ani, studentă la Universitatea din Sorbona. Cât a locuit în Franța a susținut numeroase prelegeri și conferințe prin care și-a împărtășit ideile și credințele filosofice și nu numai. Cu toate astea, viața sa mergea prea bine ca să poată fi adevărată…
La scurt timp, Iulia se îmbolnăvește de pneumonie, diagnostic oferit la prima vedere, însă nu a acordat prea mare importanță simptomelor. Starea sa de sănătate se agravează, iar noul diagnostic nu întârzie: tuberculoză. Deși ea și părinții ei au încercat numeroase tratamente, în diverse țări, știau toți că acesta urma să fie sfârșitul. Și așa a și fost.
La 29 septembrie 1888 fata se stinge, lasându-și părinții în agonie și durere, fiind înmormântată la cimitirul Bellu, din București.
Legătura magică cu tatăl său
Iubirea profundă și mândria pe care Bogdan Petriceicu Hașdeu i-o purta unicei sale fiice au provocat răni adânci în sufletul său atunci când aceasta s-a stins. Savantul și-a dorit să mai poată vorbi din când în când cu Iulia, iar lucrurile au decurs așa cum a vrut.
Hașdeu povestește cum într-o seară fiica sa i-a scris brusc ceva, prin intermediul său, eveniment care l-a determinat să înceapă pregătirile pentru multele sale ședințe de spiritism, care îi vor distruge încet sănătatea psihică.
„Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seară umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea luă un creion şi-i rezemă vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată, mâna mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hărtie şi cetii acolo foarte limpede: – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns. Iulia Hasdeu) Era scris şi iscalit cu slova fiicei mele. Ce să fie? O va spune această carte.”
Bogdan Petriceicu Hașdeu
Astfel, acesta va începe mai întâi să ia legătura cu Iulia în templul din cimitir, ulterior refugiindu-se în castelul din Câmpina, pe care Hașdeu îl va construi special pentru aceste obiceiuri oculte. Se spune că locul este și în prezent bântuit, auzindu-se noapte de noapte cântecele Iuliei și aplauzele și încurajările tatălui său.
