fbpx

Unul dintre cele mai reprezentative lucruri ce definesc România este vinul. Viile românești cultivate pe cele mai înalte dealuri din țară, produc o băutură de-a dreptul strălucitoare. De la gust, la culoare și textură. Renumit peste granițe datorită aromei savuroase, vinul românesc se remarcă printre cele mai cunoscute vinuri de pe continent. Astfel, România ajunge în topul ,,Cel mai bun vin”, clasându-se pe locul șase. Însă, în ce zone din țară este produsă această băutură, conturată de eleganță și rafinament? Ei bine, una dintre cele mai cunoscute zone ale producției de vin se află în Oltenia, aproape de sudul județului Vâlcea.

Dumnezeu a creat apa; însă omul a creat vinul.

Victor Hugo

Podgoriile cu struguri de aur

Cum sezonul vinului este deja aici și cei mai mulți caută locul ideal din care să procure cantități de struguri calitativi, vă îndrumăm către județul Vâlcea, în frumoasa zonă a Drăgășaniului și ale lui podgorii de viță-de-vie. Toți locuitorii împrejurimilor orașului se ocupă de producția de vin, având hectare întregi de viță-de-vie. Cele mai multe se află pe coamele dealurilor, care însoțesc paralel râul Olt. Pot fi observate cu ușurință din drumul național, în mod special dimineața, când soarele își revarsă razele peste acestea. Este o adevărată frumusețe să le admirați! Cum spuneam, locuitorii întâmpină toți călătorii cu cel mai bun vin, produs după rețete originale, ale strămoșilor. Tocmai din acest motiv, vinul își menține calitatea și gustul, care sunt deosebite.

Municipiul Drăgășani este recunoscut pentru cramele ce le găzduiește, cea mai populară fiind Crama Avincis. Un vin adevărat, de un gust îmbătător, poate fi servit chiar la terasa cramei, de unde pot fi admirate împrejurimile de-a dreptul magice. În Drăgășani sunt regăsite o mare parte din cramele țării, fiecare având producția proprie de vin, gustul fiind îmbătător la oricare dintre ele. Pe lângă Crama Avincis, se remarcă și Crama Știrbey și Bauer. Feteasca Neagră, Sauvignon și Negrul de Drăgășanii sunt unele dintre cele mai căutate vinuri ale locului.

Crama Avincis- tărâmul vinului românesc

Vinul nostru este savurat de cei mai mari degustători ai Europei, notând calitatea acestuia drept impresionantă. O mare parte din tipurile de vin sunt produse la Crama Avincis. Cele mai bune soiuri  de struguri românești sunt crescute pe culmile cramei, acolo unde, nu doar producția este cu totul de calitate superioară, ci și peisajul este unul încântător. Astfel, dacă vă doriți să savurați un vin rafinat și să vă bucurați de imagini strălucitoare, nu ratați vizita acestei crame odată ce veți ajunge în apropierea ei. Fiecare sticlă de vin își are o poveste; vinul este produs după rețete autentice, producția lui fiind un secret, asta pentru a se menține calitatea unică a acestuia. Oricât de mult ați încerca, gustul nu se va asemăna cu cel al vinului din cramele României. Totuși, puteți „fura” din soiurile nobile ale Drăgășaniului , pentru a avea producția proprie. Orice vin românesc este de o savoare fără egal, o savoare pe care foarte mulți turiști o caută odată ce ajung în țara noastră.


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.