fbpx

Un popor se definește prin cultură, în România regăsim astfel Universități de renume care clădesc viitorul a zeci de mii de studenți. Iar varietatea studiilor pe care le oferă, dau șansa tuturor elevilor de a urma domeniul pe care și-l doresc cu adevărat

Una dintre cele mai prestigioase universități din țară este Universitatea București, care este compusă din mai multe facultăți. Acestea se află în diferite zone centrale din capitală, însă marea majoritatea pot fi găsite în Palatul Universității, situat în Piața Universității. De o arhitectură cu adevărat spectaculoasă, construcția este un reper turistic al Bucureștiului. Se impune prin decorul exterior absolut de admirat, de asemenea măreția coloanelor de piatră și modelul sculptat sunt cu desăvârșire deosebite. 

Universitea din București datează încă din anul 1864, când a fost recunoscută și fondată de către Alexandru Ioan Cuza, însă aceasta avea să fie construită sub un alt nume prin anii 1694. Bazele au fost puse de către Constantin Brâncoveanu și se numea Academia Domnească de la București, dar limba de predare era greaca veche. În anul 1818 avea să fie inaugurată în incinta ei, prima instituție superioară de învățământ în limba română, condus de către Gheorghe Lazăr. Astfel în 1864 Academia Domnească de la București, avea să devină Universitea București, în urma divizării de către Al. Ioan Cuza a Colegiului Sfântu Sava. 

În această Universitate s-au format oameni cu un mare nume în țară precum: NIchita Stănescu, Eugen Lovinescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu, George Bacovia, Grigore Moisil. Sunt personalități de renume ce și-au clădit un început de viitor absolut de admirat, în incinta acestei Universități. 

Universitea din București cuprinde o serie de facultăți, care acoperă toate domeniile de studiu la care studenții din toată țara pot învața. În prezent universitatea dispune de 19 facultăți, 21 de școli doctorale, peste 2.000 de cadre didactice și peste 30.000 de studenți, în 2013 fiind înregistrați 10.000 de absolvenți.  Prin intermediul programului de studiu Erasmus, Universitatea pregătește de asemenea și studenți veniți din alte țări. Totodată adolescenții români au ocazia de a învăța dincolo de hotare prin intermediul acestui program. Acest schimb de experiențe este benefic pentru cultura studentului, astfel își va dezvolta noi capacitați și va cunoaște lumea de peste granițe.  

Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el.

Immanuel Kant

Printre Universitățile din țară se mai enumeră și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj,  Universitatea Alexandru Ioana Cuza din Iași, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitea Craiova. Toate aceste instituții de învățământ pregătesc studenții români prin programele lor universitare. 


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.