Mințile sclipitoare ale țării au purtat numele ROMÂNIEI dincolo de hotare, pentru ca a noastră cultură să fie recunoscută de întreaga lume. Unul dintre domeniile reprezentative ale poporului este pictura, o artă ce a fost stăpânită de câțiva oameni de renume, ce au fost înzestrați cu acest dar. Reamintim trei mari pictori ai României, ce au dat naștere unor lucrări de artă valoroase pentru patrimoniul țării.
Pictura este ca o poezie mută; poezia este ca o pictură oarbă.
Leonardo da Vinci
Nicolae Grigorescu (1838-1907)
Avea să fie primul pictor dintre fondatorii picturii române moderne. Cei ce i-au urmat pașii au fost Ion Andreescu și Ștefan Luchian, alți doi pictori celebri pentru România. Cele mai cunoscute tablouri ale sale sunt: icoana de la biserica Alexa, Iisus și femeia Samarineană, Epitaful de la Zamfira și picturile murale de la Agapia. Nicolae Grigorescu a petrecut o parte din viața sa la Paris, în urma recunoașterii acestuia de către politicianul Mihail Kogălniceanu, ce i-a oferit o bursă de studii în Franța, timp de cinci ani. Și-a realizat un atelier de lucru, unde a cunoscut o varietate de pictori francezi. A purtat fălos numele țării peste hotare, fără să aibă vreun moment de renegare. Întors în România, a deschis o serie de expoziții de artă la Ateneul Român. S-a stabilit în Câmpina, unde a început să picteze în stil etnografic, temele sale reprezentând portretele țăranilor . În acea perioadă a pictat celebrul tablou, CARUL CU BOI.
Un ochi e uşor de pictat, cu privirea e mai greu…
Niolae Grigorescu
Ștefan Luchian (1868-1916)
Acest pictor de renume pentru arta plasticii, a fost ghidat de către Nicolae Grigorescu. A urmat Școala de Belle-Arte, însă studiile le-a continuat la München și Paris, fiind un alt pictor ce a dus numele României peste granițe. Ștefan Luchian s-a afirmat datorită stilului original de a pune culoarea pe pânză, folosind doar o paletă cromatică vibrantă și plină de lumină. Ceea ce l-a favorizat în cursul său de artist, a fost modul prin care se folosea de efectele de lumină, ce erau transpuse la fiecare pensulă de culoare. A reușit să dea viață tablourilor sale, prin simplitate și rafinament, expunând în pânză peisaje românești, de o frumusețe aparte. A fost un pictor deosebit, ce indiferent de problemele legate de sănătate, a reușit să picteze în continuare, arta plastică fiind nu numai o vocație, ci întreaga sa existență. Renumite în cadrul tablourilor sale sunt: Păstorița, Prichindeii, După ploaie la Băneasa și Sălciile de la Chiajna.
M-am închis într-o lumină.
Ștefan Luchian
Nicolae Tonitza (1886-1940)
Nicolae Tonitza a studiat la Școala Națională de Belle-Arte din Iași, având ca profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare. În anul 1908 a fost admis în München, la Academia Bavareză de Arte Frumoase. Astfel, și Tonitza avea să ducă numele României departe, de data aceasta în Germania. Fiind un pictor destul de rebel, nu și-a terminat studiile, dar a ajuns la Paris, unde a decis să rămână timp de doi ani. Aici a frecventat atelierul Pierre Laprade, unde a realizat o serie de studii despre modul de lucru al pictorilor celebri. Pe parcursul timpului, acesta își descoperă originalitatea în felul său de a picta, dând naștere unor tablouri cu tematice de o coloristică deosebită. Acestea au fost expuse în atelierul său din Mothparnasse. A revenit în țară în anul 1911, decis să își obțină diploma de pictor. Datorită participării sale în lupta de la Turtucaia, a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, pentru modul în care și-a condus compania din Regimentul 1 Grăniceri.
A crea? A lua din lumea ce ne înconjoară, din lumea materială sau din lumea morală, elemente disparate, şi a le sistematiza apoi, a le lega la un loc, făcând un ce întreg şi logic. Dacă acest lucru nu e scăldat în acel duh de viaţă rupt din însuşi sufletul artistului, creaţia nu e operă de artă. Duhul acesta de viaţă diferă de la un artist la artist, e ceva care nu se poate defini, nici pune la cântar.
Nicolae Tonitza
