fbpx

14 februarie este data în care, de mulți ani încoace, oamenii din toată lumea își îndreaptă iubirea către persoana lor preferată. Nu de foarte mult timp însă, această sărbătoare își face apariția din ce în ce mai des în rândul românilor, care par să îmbrățișeze cu drag această zi a îndrăgostiților.

Suntem asaltați în ultima perioadă de o mulțime de reclame și postări despre ceea ce străinii numesc Valentine’s Day. Vedem peste tot numai iubire, fluturași și inimioare, iar toată lumea îl menționează pe acest Sfânt Valentin. Cu toate astea, foarte puține persoane și știu cine a fost cel care dă numele Zilei Îndrăgostiților.

De ce nu apare în calendarul ortodox?

Sfântul Valentin este marcat în calendarul creștin-ortodox în data de 30 iulie, fără nici cea mai mică legătură cu această zi. Totuși, cine este Sfântul Valentin prăznuit pe 14 februarie?

Deși religia ortodoxă nu are niciun sfânt cu acest nume în cea de-a doua lună din an, religia romano-catolică are. Astfel, aflăm că Sfântul Valentin a trăit în secolul III într-o zonă ce astăzi ar aparține teritoriului Italiei.

El credea în iubire adevărată, fără limite impuse de alte persoane. Sfântului îi făcea plăcere să privească oamenii care se iubesc cu adevărat. Din acest motiv, el avea grijă de o frumoasă grădină de unde dăruia flori îndrăgostiților pe care îi întâlnea în drumul său. Apogeul său însă a fost atins printr-un gest care l-a făcut să rămână până și în prezent patronul cuplurilor.

În acest sens, legenda spune că exista un cupul de îndrăgostiți care voiau să se căsătorească. Problema era că el era păgân, iar ea creștină. Din această cauză, împăratul decide să le interzică celor doi să devină soț și soție. Cu toate astea, Sfântul Valentin nu s-a lăsat intimidat și nici înfrânt de împăratul roman, căsătorindu-i totuși pe cei doi îndrăgostiți.

Acest act îi va aduce sfârșitul, fapta sa ajungând la împărat și determinându-l pe acesta să îl condamne la moarte pentru credința sa. Sfântul Valentin este în acest fel executat în data de 14 februarie.

Valentine’s Day astăzi

În zilele noastre, această săbătoare și-a pierdut esența. Consumerismul și marketingul au făcut ca Ziua Îndrăgostiților să promoveze doar cadouri și alte lucruri similare. Pentru mulți dintre tinerii care se află într-o relație devine un stres în plus neavând banii necesari să cumpere ceea ce se promovează în mass-media. De cealaltă parte, tinerii care nu se află într-o relație tind să dezvolte sentimente de tristețe și singurătate în această perioadă.

Românii nu sunt încă foarte atașați de această sărbătoare americană, aceasta având ca scop principal vânzarea produselor și nu iubirea adevărată. Cei mai conservatori dintre români sărbătoresc dragostea zece zile mai târziu, pe 24 februarie, când tradiția românească aduce în prim-plan Dragobetele.

Tinerii ar trebui încurajați să nu aștepte o zi anume pentru a-și declara iubirea față de iubitul/iubita lor. Este un lucru mult mai special să oferim o floare sau ceva dulce într-o zi oarecare, fără vreun motiv anume. În plus, dragostea are alte valori, care în niciun caz nu pot fi cumpărate.


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.