fbpx

Despre zăcămintele de evaporite din Subcarpaţii de curbură, „Muntele de sare”, „Uriaşul de la Mânzăleşti” în care se ascunde cea mai lungă peşteră săpată în sare, ciudatele sculpturi de pe malul lacului Meledic şi „Sarea lui Buzău”

Sub cerul plumburiu bântuit de vânturile reci de toamnă târzie, ochiul descoperă fantomatic, de aici de la Sări-Bisoca, din zona Văii Slănicului de Buzău, peisajul colinar al Subcarpaţilor de Curbură… O aură de mister  pare să învăluie întregul ţinut în care, la 12 aprilie anul 372 după Hristos, aşa cum pomeneşte un document păstrat într-o copie la biblioteca Vaticanului, …a fost martirizat de goţi, prin înecare în râul Buzău… Sfântul Sava. Intrat de atunci în legendă el a devenit protectorul tuturor buzoienilor care îl sărbătoresc cu mic cu mare în fiecare an…

După cum atestă însă descoperirile arheologice, această regiune a fost locuită aproape continuu cu mult înainte… încă din paleolitic, iar urmele civilizaţilor străvechi apar pretutindeni… Dar ce i-a atras oare pe oamenii din vechime aici, în aceast ţinut din exteriorul Carpaţilor de Curbură, halucinant prin formele sale de relief ?…

Aproape peste tot, din adâncul pământului, scormonit de cutremurele vrâncene şi desfigurat de frecventele alunecări de teren, tâşnesc sâmburii de sare semn că undeva în profunzime se ascunde un uriaş zăcământ încorsetat de o complicată structură de roci sedimentare…După cum susţine şi istoricul Marius Constantinescu, de la Muzeul Judeţean de Istorie din Buzău, cel care ne-a condus paşii pe aceste meleaguri, aici printre localnici se mai păstrează încă şi în prezent multe din metodele folosite în vechime pentru extracţia preţiosului mineral…

Prin intermediul unui puţ consolidat rudimentar se ajungea la camerele săpate în inima zăcământului de sare, ascuns sub pătura de sol şi de depozite argiloase…Întregul edificiu se prăbuşea într-un final lăsând la suprafaţă o mică depresiune circulară asemenănătoare cu dolina în care se adunau apele de ploaie…Dar nu toate lacurile temporare din această regiune au o asemenea origine…Multe dintre ele s-au instalat în lungul văilor, la baza versanţilor sau în zona frontală a alunecărilor de teren…

Prezenţa uriaşului de sare înrădăcinat adânc în structurile de roci sedimentare cutate de aici, este trădată şi de asociaţiile de plante halofile ce se dezvoltă cu precădere pe  solurile sărăturoase din această regiune…Ea este reprezentată de sărărică, pelin, steluţă şi cătină căreia i se alătură şi alţi arbuşti precum porumbarul şi măcieşul…

Peisajul a fost modelat timp îndelungat de intemperii, cutremure de pământ şi alunecări de teren… Scormonind continuu după aurul alb ascuns în pântecul pământului şi defrişând pădurile pentru a face loc păşunilor, ogoarelor şi grădinilor omul a devenit treptat, din păcate, unul dintre cei mai agresivi factori perturbatori de mediu în această regiune…

Undeva la confluenţa Slănicului cu Pârâul Jgheabului, la baza platoului Meledic de pe teritoriul comunei Mânzăleşti, se ridică din mijlocul albiei majore a văii, o ciudată piramidă cunoscută sub numele de  „Piatra Albă” sau de Grunj. Este constituită din tufuri sau marne cineritice… roci rezultate în urma sedimentării şi cimentării cenuşilor vulcanice expulzate în aer, cu milioane de ani în urmă, de erupţiile violente, care au însoţit ridicarea lanţului Carpatic.

Alături de depozitele de roci evaporitice, aceste roci de culoare alb-cenuşiu-gălbuie de origine vulcanică şi consistenţă mai dură, sunt o prezenţă aproape constantă în tot lungul structurilor sedimentare intens cutate şi deformate, care alcătuiesc Subcarpaţii… Piatra Albă sau Grunjul reprezintă de fapt un martor de eroziune rămas în relief în urma adâncirii albiei principale a Pârâului Slănic, care a săpat temeinic la viituri şi a îndepărtat treptat celelalte roci sedimentare mai moi din preajmă…

Ansamblul structural şi tectonic actual, în lungul căruia s-a dezvoltat Valea Slănicului a fost edificat pe parcursul a milioane şi milioane de ani, prin închiderea treptată a unui impresionant bazin oceanic, ca urmare a mişcării convergente sau de coliziune a plăcilor crustale din această parte a globului terestru.

Prinse ca într-o menghină uriaşă, odată cu rocile, formate anterior, sedimentele depuse pe fundul mării de odinioară au fost comprimate, deformate şi faliate, cutate şi ridicate la suprafaţă în jurul structurilor de roci mai vechi de origine metamorfică din Osatura Carpaţilor Orientali… Este un proces greu de imaginat în peisajul de aici de pe Valea Slănicului de Buzău.

Şi totuşi… Formele de relief de aici, aproape în întregime, au fost modelate cu tenacitate, de-a lungul timpului, în materialele de compoziţii şi de consistenţe diferite, din cadrul pachetelor de roci sedimentare…Stăteau cândva cuminţi, suprapuse unele peste altele, cele mai vechi suportându-le pe cele mai noi, în ordinea depunerii lor, în străvechile bazine marine în urmă cu zeci de milioane de ani.

În climatul arid de atunci, la nivelul lagunelor bântuite de fiinţe astăzi dispărute, îşi fac apariţia, prin precipitare chimică primele depozite de roci evaporitice sau de sare…Ele se ascund şi acum în inima versanţilor presăraţi cu păşuni, livezi şi pâlcuri de pădure. Dar cum au ajuns ele acolo?…Pomeneam anterior de menghina uriaşă care a dus la închiderea străvechiului Ocean Thetys şi la ridicarea Carpaţilor…Acelaşi proces a avut ca efect retragerea mării, deformarea prin cutare şi faliere, precum şi ridicarea sedimentelor de pe fundul acesteia, transformate treptat în roci sedimentare…Printre ele şi sarea…

Nu putem înţelege pe deplin acest proces decât aici pe Valea Slănicului în locul în care râul a ferestruit adânc versantul scoţând la lumina zilei, asemenea vârfului unui “aisberg”, doar partea superioară a unui uriaş sâmbure de sare. Comparaţia cu teribilul gheţar plutitor, care a scufundat cândva Titanicul, nu este întâmplătoare căci ceea ce vedeţi la suprafaţă nu reprezintă decât o infimă parte a “Gigantului de la Mânzăleşti”. Pare incredibil dar rădăcinile “uriaşului” coboară la peste 3500 de metri adâncime.

Dar cum s-a putut aduna sarea sub forma acestui sâmbure impresionant?…În general, după depunere, stratul de sare care avea extinderea bazinului de precipitare şi grosimi relativ mici, a fost antrenat în mişcările tectonice care au definitivat structura Carpaţilor de curbură.

Datorită proprietăţilor sale fizice ieşite din comun, densitate mică şi comportament plastic, sarea, supusă forţelor de compresiune, a migrat şi s-a adunat sub forma unui bulgăre uriaş care a străpuns, în drumul ei spre suprafaţă depozitele sedimentare care o încorsetau…În ansamblu fenomenul poartă numele de „diapirism” şi a fost descris pentru întâia oară de către omul de ştiinţă român Ludovic Mrazek prin secolul trecut.

Ulterior, termenul a fost extins şi aplicat în literatura geologică de specialitate, fenomenului de ridicare a unui corp de roci mai puţin dense, din zonele profunde ale crustei terestre către zonele superioare…Putem compara fenomenul cu ceea ce se întâmplă cu o minge sau un balon umplut cu aer şi introdus cu forţa într-un bazin cu apă…El va ţâşni spre suprafaţă odată cu încetarea acţiunii forţei care l-a ţinut captiv…

În prezent ansamblul tectonic şi structural în care se află cantonat muntele de sare de aici de la Mânzăleşti, pare să fie în echilibru…E vorba însă de un echilibru aparent căci… pe măsură ce vor fi îndepărtate prin eroziune sedimentele de deasupra sau dimprejur, sub acţiunea factorilor externi, se va produce o descărcare de sarcină iar masivul va continua să se ridice… ca o măsea în creştere.

Sarea este o materie cristalină care se remobilizează uşor prin dizolvare şi precipitare…Iată de ce carstificarea, cum se mai numeşte în termeni de specialitate acest proces de transformare şi de degradare  a volumelor de roci solubile sub acţiunea factorilor externi, în cazul Masivului de sare de aici de la Mânzăleşti, este evident accelerată…

Apele de şiroire adunate în timpul ploilor de peste an, îngheţul şi dezgheţul ori alunecările de teren, vor măcina încet dar sigur carcasa „Uriaşului de la Mânzăleşti”. Edificiul actual se va prăbuşi treptat iar torenţii de noroi sărat vor acoperi într-un final şi vor îmblânzi doar panta abruptului de aici din versantul Văii Slănicului, de la poalele Platoului Meledic…Cât va dura procesul, ireversibil prin definiţie, este greu de calculat căci, ceea ce se vede acum aici, la zi,  nu reprezintă decât o infimă parte din platoşa celui mai mare zăcământ de sare din Carpaţii Româneşti…

Acesta este doar unul din motivele pentru care Platoul Meledic şi Muntele de aici, ce reprezintă de fapt un impresionant “aisberg de sare”, intens carstificat, a primit statutul de rezervaţie naturală şi a fost protejat de lege în faţa unor eventuale exploatări.

Ne luăm rămas bun de la “Uriaşul De la Mânzăleşti”, sau „Bulbul mare de sare” cum îi mai spun cei de prin partea locului… Plecăm cu regretul că nu-i putem vedea comorile efemere ascunse în peşterile din pântecul său gigantic, căci de aici, de pe Valea Slănicului nu se poate pătrunde direct în complicatul sistem de galerii şi de săli subterane, despre care speologii povestesc cu teamă şi respect că… ar fi cel mai mare din Europa. Sub cerul mohorât de toamnă, dincolo de tufele de cătină roşie, iubitoare de sare, redescoperim ochiurile de ape sălcii ale Slănicului… râul… valea… versanţii…  şi relieful cu forme halucinante al Subcarpaţilor Curburii.

Trecutul aşezărilor din Regiunea de Curbură a Carpaţilor, dar mai ales al satelor care intră în componenţa actualei comune Mânzăleşti poate fi reconstituit atât pe baza unor documente scrise, a descoperirilor arheologice cât şi prin studierea valorilor etnografice sau legendelor transmise din bătrâni până la noi.

Există dovezi arheologice care atestă existenţa unei importante aşezări dacice în această zonă iar în folclorul local încă se mai regăsesc ritualuri păgâne, cum ar fi caloianul sau mascaţii, care îşi trag seva dintr-o cultură materială şi spirituală fecundă încă din timpuri vechi, precreştine.

Personajul central al legendelor care amintesc de luptele cu tătarii sau cu turcii este Negru Vodă… Şi nu întâmplător căci încă din cele mai vechi timpuri, au trecut pe aici, în drumul lor vremelnic, numeroasele seminţii, împinse de acelaşi straniu motor al migraţiilor, din stepele Asiei Centrale, către zonele bogate şi civilizate ale Europei…Multe dintre ele au fost asimilate de populaţiile locale atrase fiind de bogatul zăcământ de sare care se ascunde în subsolul acestei regiuni…

Drumul care urcă din Valea Slănicului, ne conduce deasupra Muntelui de Sare… pe Platoul Meledic, la aproape 600 de metri altitudine…Ne aflăm în zona sa central nordică faţă în faţă cu o ciudăţenie…

Lacul Meledic…o masă de apă dulce instalată într-una dintre dolinele sau zonele depresionare apărute în urma prăbuşirii golurilor subterane din masivul de sare de sub noi. Argilele din constituţia cuverturii care s-a aşternut, cu milioane de ani în urmă, peste molasa miocenă salmastră, din care s-a format zăcământul de sare… au impermeabilizat fundul dolinei separând-o de sarea din adâncuri şi permiţând acumularea apei dulci.

Un interesant ansamblu de sculpturi în lemn, reprezentând pe eroii legendari ai acestor plaiuri subcarpatice a fost realizat cu sprijinul primăriei comunei Mânzăleşti, în împrejurimile lacului, pe locul în care anual, în luna iulie de Sfântul Ilie, se organizează “Festivalul Slănicului”…Manifestarea, prilej de întâlnire între fiii meleagurilor buzoiene, dar şi de recuperare a tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi îşi trage seva din nedeeile ţinute odinioară pe înălţimi, pretutindeni în Carpaţii Româneşti…În locuri ca acestea în care s-a consumat istoria neamului românesc, gândul se întoarce pentru o clipă la timpul fabulos al începuturilor de lume…

Poate că aici “La Lacul Mare, pe acest “Platou al Meledicului” de la Mânzăleşti, presărat cu doline ochiuri de apă dulce şi pâlcuri de pădure s-au născut legendele de prin partea locului…

Trăia cândva pe aceste meleaguri un bătrân care a avut doi fii… Pe  primul îl chema Manea şi de la el s-ar trage numele satului Măneşti… De la al doilea nu s-a păstrat decât porecla Mânzală, care a dat şi numele comunei Mânzăleşti… Povestea spune că a fost numit aşa de la păţania cu frumoasă femeie, ţesătoare în locul numit azi “Groapa cu Argele”, la care s-ar fi dus cu gânduri nu prea curate, ziua în amiaza mare, şi care l-ar fi vopsit… sau “mânzălit” pe faţă, pentru vorbele sale necuvenite, cu “mânjeală”, compoziţie formată din tărâţe de grâu şi nalbă, ce servea la tratarea firelor de in şi cânepă, pentru a le da fineţe şi rezistenţă.

O altă legendă are ca eroi şapte fraţi care înarmaţi doar cu nişte simple ciomege de “gârneaţă” sau stejar au ţinut piept vitejeşte unei cete de tătari…Drept recunoştinţă însuşi Negru Vodă i-ar fi înzestrat cu pământurile care mai poartă şi în zilele noastre numele de „moşnenia ciomegească”… iar locul în care  se spune că s-ar fi petrecut întâmplarea se  numeşte “Ciomagi”…

De pe malul nord-vestic al Lacului Mare de la Meledic Mânzăleşti, porneşte o potecă ce coboară uşor, la adăpostul pădurii de foioase…Pe urmele aceluiaşi neobosit istoric care ne-a însoţit paşii în pasionanta poveste a Uriaşului de la Mânzăleşti, istoricul Marius Constantinescu de la Muzeul Judeţean din Buzău, ne apropiem de unul dintre cele mai spectaculoase fenomene carstice dezvoltate pe sare din Europa.

Privirea nu poate cuprinde din interior decât parţial impresionanta pâlnie sau aven care permite intrarea în cel mai mare sistem de peşteri subterane săpate în sare din această parte a Europei.

Doar pe la baza acestui uriaş “crater” din inima Muntelui de sare se poate pătrunde în sistemul complex de goluri subterane care reuneşte 35 de mari cavităţi din care 26 sunt aici în platoul de la Meledic şi doar 9 în Pârâul Jgheabului.

Cu cei 1337 de metri lungime cumulată a galeriilor sale, peştera se plasează astăzi pe locul 2 în Europa, imediat după uriaşele sisteme de galerii săpate în sare, descoperite pe malul Mării Moarte…Din păcate, în comparaţie cu peşterile din calcare, explorarea unor asemenea sisteme de galerii săpate în sare este nu doar anevoioasă, ci şi foarte periculoasă.

Sarea este un mineral extrem de fragil în comparaţie cu carbonatul de calciu din rocile calcaroase. Prăbuşirile sunt frecvente iar masele antrenate de viituri la ploile torenţiale de peste an, care afectează platoul, sunt extrem de voluminoase…Sub fiecare centimetru de noroi de pe fundul acestui aven se află un potenţial pericol de prăbuşire în golul subteran din inima Uriaşului de sare de aici de la Mânzăleşti.

În condiţiile acestea, datele despre ce se află dincolo, în sistemul de galerii greu accesibile de sub noi, sunt relative… şi nu putem decât visa la diversitatea de forme şi de policromie alb imaculat, galben, roz, roşu, maro sau cenuşiu a stalactitelor din adâncuri…

Cu un an înainte de sosirea noastră exista doar o singură gură de acces, în prezent la baza avenului a mai apărut una… iar situaţia se poate schimba la următoarea viitură. După ce realizezi pericolul şi dimensiunea spectacolului de aici, instinctiv privirea ţi se ridică spre buza abruptului ce înconjoară imensul crater al avenului de la Mânzăleşti, iar gândul îţi zboară către lumea de dincolo, de afară dornic să priveşti din nou cerul şi să respiri aerul nemărginirii orizontului. (Teodora MARIN şi Mihai RĂDUCĂ)


Citeste mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/uriasul-de-la-manzalesti/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test