La circa 30 de kilometri de municipiul Buzău se află, în două arii protejate, monumente ale naturii, Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, fenomen unic în Europa, rezultat al emanației de gaze naturale degajate de zăcământul petrolier existent în subsolul zonei, ne informează Agerpres.
În schimb, geologii și, mai ales, botaniștii s-au arătat deosebit de interesați, deoarece la marginea câmpurilor de noroi cresc plante rare. Aici se dezvoltă doi arbuști declarați monumente ale naturii: gărdurarița, Nitraria Schoberri și cătina țepoasă, Obione verrucifera. La rândul său, fauna înregistrează două specii rare: scorpionul și termita.
Aspectul selenar al platourilor de noroi este deosebit, pe de o parte datorită lipsei totale de vegetație, culorii gălbui-lucioase, noroiului uscat și, pe de altă parte, a conurilor, care domină maiestuos platourile și din care se scurge noroiul rezultat din erupție. Zonele în care activitatea vulcanilor noroioși este intensă capătă aspectul unor platouri argiloase pustii, așa numitele “tărâmuri de dincolo’.
“Dacă nu știți și n-ați văzut, să vă spun eu că acolo și-a așternut necuratul cazanele cu smoală clocotită, pe sub pământ gâlgâie și fierbe glodul noroios, mai rece decât gheața, mai negru decât ceața; apoi pe guri căscate, prin tot ocolul acelei văi, fără de scursoare, țâșnește tina în sus când de-o șchioapă, când de un stânjen, și, mai mult, la fiecare gură împrejur, s-a durat mușuroi și bale cătrănite, pe care ucigă-l toaca le scuipă. Din văgăune se scurg năclăite, de-a lungul masivelor, se adună în nămol, se usucă de vânt, se crapă de soare și jilava pe care nu se prinde, Doamne-ferește, nici troscot, nici ciulini”, descrie Vulcanii Noroioși scriitorul Alexandru Odobescu în Pseudokinegetikos.
Vulcanii au conuri înalte de 2-3 metri, cu șanțuri rezultate prin fenomenul de șiroire și straturi de noroi crăpat în plăci, lipsite de vegetație. Ei se întind pe două platouri cuaternare, sprijinite pe straturi pliocene, sarmatice, aducând din adâncimea pământului, cu ajutorul gazelor inerte, material grosier însoțit de fosile.
Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/unic-in-europa-vulcanii-noroiosi-taramuri-de-pe-alta-lume/