fbpx

Soarele își risipește arșița peste câmpiile Banatului, într-o zonă binecuvântată cu o salbă de bălți bogate în pește, pornind de la Sânandrei și Seceani până la Murani și Carani, renumite și prin morile unde, până nu de mult, se frământa bobul de grâu până devenea nevinovat de alb, iar apoi își rumenea obrajii în pâinea cea de toate zilele.

Unde și unde, câmpia începe să prindă semeție și se înalță în zare preț de câțiva metri, spre comuna Orțișoara, la nici 30 de kilometri de Timișoara, pentru ca mai apoi să se reașeze domol în linii line ce se unesc cu orizontul. Când liniștea miezului de vară ne tulbură auzul și nu mai ai niciun gând decât să îți umezești fruntea cu un strop de apă, lanurile muncesc, ajutând floarea soarelui să privească soarele drept în ochi și să-i răpească aurul pe care și-l pune în propia-i corolă.

În depărtare, spre Cornești, se zărește câmp nelucrat, dig de pământ ridicat asemeni celor de apărare. Pășim pe o istorie de câteva mii de ani, spre șantierul arheologic în care istoricii Muzeului Național al Banatului (MNB) au descoperit în urmă cu unsprezece ani așezarea de la Cornești, cea mai mare fortificație de Epoca Bronzului din Europa, care se întinde pe o suprafață de 1.800 de hectare.

Secretul așezării a ieșit la iveală cu ajutorul imaginilor transmise prin satelit, iar de atunci, pe șantierul arheologic deschis aici s-a lucrat continuu, împreună cu specialiști din Occident. Situl va fi așezat în panteonul monumentelor istorice protejate și promovat și peste hotare mult mai agresiv decât până acum, transformându-l în obiectiv turistic de neocolit mai ales în preajma anului 2021, cel al Timișoarei Capitală Culturală Europeană.

”Descoperirea a fost extraordinară, ținând cont că fortificația de la Cornești a fost realizată de oameni care trăiau în urmă cu 3.000 de ani. Dacă descoperirile de pe teren vor confirma observațiile din satelit, fortificația va deveni cea mai mare descoperită vreodată în Europa. Are mai bine de o treime din suprafața Timișoarei. Era un loc acoperit de iarbă. Fortificațiile sunt făcute din pământ”, declara pentru AGERPRES, la momentul deschiderii șantierului, istoric dr. Dan Leopold Ciobotaru, director al Muzeului Național al Banatului la acel moment.

Între timp, probele de Carbon izotop 14 au scos în evidență faptul că acest complex datează din mileniul al II-lea înainte de Hristos, întrunind toate meritele ce l-ar putea înscrie în Patrimoniul UNESCO, iar presupunerile au adeverit că fortificația este cea mai întinsă de pe continent, adaugă acum, pentru AGERPRES, Dan Leopold Ciobotaru.

De atunci, șantierul arheologic de la Cornești a devenit o adevărată școală de arheologie pentru studenții la Istorie, mai ales că a rămas deschis cercetării, unde au lucrat mai mulți specialiști, inclusiv de la universități din străinătate, respectiv Universitatea din Frankfurt, Exeter University din Marea Britanie și Universitatea din Tennessee.

Dr. Alexandru Szentmiklosi, șeful Secției Arheologie a Muzeului Național al Banatului, consideră că publicul larg ar trebui să cunoască informații și despre zona respectivă, pentru că ”fortificația de la Cornești nu este singulară”.

”Cornești — Orțișoara — Seceani și satele din jur sunt pline de istorie și de situri arheologice (…). Am demarat un proiect pentru deschiderea unui punct muzeal în Cornești, care ar trebui integrat într-un circuit de vizitare a monumentului, cu artefactele expuse, care ar putea fi și un punct de petrecere a timpului liber”, spune Szentmiklos.

Potrivit acestuia, din ceea ce s-a scos la lumină până acum se poate concluziona că aici a existat o populație timpurie de traci preocupați cu agricultura, creșterea animalelor, dar și cu schimburile comerciale. Ei își construiau locuințe din lemn, în gropi circulare, ce aveau acoperiș din paie. Au fost descoperite, de asemenea, vestigii care conduc spre ideea că aveau și spații de cult, unde s-au găsit diverse obiecte destinate ritualurilor.

Situl de la Cornești nu este o descoperire recentă, istoricii bănățeni susțin că acesta apărea pe hărțile militare austriece din anii 1700, iar primele sondaje arheologice au fost făcute în anul 1933 de către Marius Moga, fost director al Muzeului Banatului. S-au săpat aproximativ 150 de metri pătrați, iar descoperirile de atunci au demonstrat că această fortificație datează din Epoca Bronzului, din jurul anului 1.000 înainte de Hristos. Săpăturile au durat până în 1939, când a izbucnit al Doilea Război Mondial, iar fostul director Marius Moga a fost detașat pe front. După război, din lipsă de fonduri și pentru că directorul era destul de bătrân, săpăturile nu au mai continuat.

“Dorim să promovăm câteva locații apropiate între ele, la 20 de kilometri de Timișoara, care pot fi vizitate în sezonul de primăvară-vară. În câteva ore se poate face un circuit al lor, începând cu iarcurile de la Cornești, cea mai veche fortificație din Europa epocii bronzului, a precizat pentru AGERPRES directorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, Delia Sescu Barbu.


Citește mai mult: https://forza.ro/unic-in-europa-timis-cea-mai-mare-fortificatie-de-epoca-bronzului-din-europa-la-cornesti-se-intinde-pe-1-800-de-hectare/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test