Un român apare în prima fotografie subacvatică din istorie


Puţină lume ştie că prima fotografie subacvatică care s-a păstrat până acum înfăţişează un român. În 1899, fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan îl surprindea pe oceanograful şi biologul român Emil Racoviţă, în timp ce acesta făcea investigaţii în zona Banyuls-sur-Mer din sudul Franţei.

 

Există numeroase legende legată de această fotografie. Unele voci susţin că ea este un autoportret realizat în 1893, alte zvonuri menţionează faptul că durata de expunere a fost de 30 minute, iar, ca urmare, Boutain ar fi început să sufere de narcoza azotului, o stare similară cu cea produsă de efectele gazelor folosite la anestezie. După unele păreri, fotografia ar fost realizată la o adâncime de 50 de metri.

Istoricii spun, însă, că în anul 1893, Boutan şi-a fabricat camera subacvatică, a realizat câteva fotografii atunci, însă imaginea care îl reprezintă pe Emil Racoviţă a fost realizată de-abia după 6 ani, în 1899.

În fotografie, savantul român ţine în mână o plachetă pe care este inscripţionat ,,Photographie Sous marine” (,,Fotografie subacvatică”). Dacă priviţi atent, vă puteţi da seama că placheta este ţinută invers, savantul nesesizând acest lucru deoarece era foarte entuziasmat de faptul că era martorul unui moment istoric.

Pentru că durata de expunere necesară captării unei cantităţi suficiente de lumină era de aproape 30 de minute, Boutan a inventat o instalaţie inedită compusă dintr-un butoi în care se afla o lampă cu alcool. Cu ajutorul unei mingi de cauciuc, pulveriza pudră de magneziu peste flacăra întreţinută de lampa cu alcool, creând astfel o sursă de lumină.

Sursa: https://identitatea.ro/prima-fotografie-subacvatica-din-istorie/


Like it? Share with your friends!

What's Your Reaction?

Cute
0
Cute
Fail
0
Fail
Geeky
0
Geeky
Lol
0
Lol
Love
0
Love
OMG
0
OMG
Win
0
Win
Wtf
0
Wtf
hate hate
0
hate
confused confused
0
confused
Yaaas
0
Yaaas
fun fun
0
fun
Choose A Format
Personality quiz
Series of questions that intends to reveal something about the personality
Trivia quiz
Series of questions with right and wrong answers that intends to check knowledge
Poll
Voting to make decisions or determine opinions
Story
Formatted Text with Embeds and Visuals
List
The Classic Internet Listicles
Countdown
The Classic Internet Countdowns
Open List
Submit your own item and vote up for the best submission
Ranked List
Upvote or downvote to decide the best list item
Meme
Upload your own images to make custom memes
Video
Youtube, Vimeo or Vine Embeds
Audio
Soundcloud or Mixcloud Embeds
Image
Photo or GIF
Gif
GIF format