Satul Inlăceni din Harghita sau “satul labirint” e unic în România întrucât numărul uliţelor îl depăşeşte pe cel al caselor, a căror vârstă se măsoară în secole, cea mai veche fiind construită în 1742. Majoritatea păstrează uşile din lemn pictat, ferestrele originale şi mobilierul interior.
În sud-vestul judeţului Harghita, la o distanţă de 25 kilometri de Odorheiu Secuiesc şi la 18 kilometri de Cristuru Secuiesc se află localitatea Inlăceni, un sătuc nealterat de sute de ani, frumos ca în poveştile copilăriei.
Poziţia sa geografică l-a izolat de civilizaţia oraşelor aflate atât de aproape. Prin localitate nu trece niciun drum important, ci doar o stradă principală, uliţe şi poteci care brăzdează încă din Evul Mediu proprietăţile uriaşe ale localnicilor.
Drumul care duce spre Inlăceni a fost construit pe vremea romanilor.Serpentinele largi, când urcând către cer, când coborând spre nicăieri, dezvăluie de jur-împrejur un tărâm nealterat, unde iarba şi plantele de leac cresc sălbatic, peticele de câmp verde sunt brăzdate cu auriu, iar pomii fructiferi sunt plini de roade care aşteaptă să fie culese. Din vârful drumului se zăreşte, în vale, satul cu o istorie de aproape două milenii.
Cronicile relatează că la jumătatea secolului al II-lea, în timpul dominaţiei împăratului roman Septimius Sever, aici au staţionat soldaţii cohortelor Hispanica din Legiunea a XIII-a Gemina. Pe ruinele acestui castru a luat fiinţă Inlăceniul, iar planul localităţii păstrează aspectul vechii fortificaţii romane.
“Este o aşezare unică în România, este singura localitate în care numărul străzilor şi al uliţelor îl depăşeşte pe cel al caselor şi acest lucru este confirmat de numeroase studii efectuate în zonă de istorici şi arheologi din ţară şi din străinătate”, spune istoricul Kovács Árpád, directorul Centrului Cultural de Păstrarea şi Valorilficarea Tradiţiilor din Odorheiu Secuiesc.
Citeste mai mult: https://identitatea.ro/un-loc-unic-in-romania-inlaceni/