fbpx

Avem o ţară frumoasă nu doar din punct de vedere geografic. Istoria de mii de ani, cultura bogată, obiceiurile şi tradiţiile, portul popular, dar şi oameni cu suflet curat întregesc acest tablou care ar trebui să ne facă să coştientizăm că suntem deţinătorii unei comori, pe care trebuie să o preţuim şi să o facem cunoscută lumii întregi.

Munţii Carpaţi, Marea Neagră, Dunărea cu a ei deltă, Transfăgărăşanul şi alte frumuseţi autohtone reprezintă adevărate motive pentru care să ne iubim ţara.

Fiecare coltişor din România ascunde locuri minunate, care încântă privirea şi alină sufletul. Există printre acestea, câteva obiective reprezentative care definesc frumuseţea acestei ţări, pe care nu ar trebui să le ratăm.

Aşa că, pentru a ne convinge pe deplin de spendorile ţării noastre, am realizat un top al celor mai frumoase locuri din România, pe care ar trebui să ne propunem să le vedem, măcar odată în viaţă:

1. Delta Dunării

Unică în Europa, Delta Dunării este un univers sălbatic de o frumuseţe greu de descris în cuvinte.

Imaginea pelicanilor care își duc nestingheriți traiul și a nuferilor plutind mândrii pe întinderea apei îți răsfață cu siguranță imaginația. O plimbare de câteva ore în leagănul valurilor de pe brațele Dunării este un alint pentru suflet. Delta Dunării este cea mai bine conservată dintre deltele Europei şi înglobează un univers exotic, cu o faună şi o floră impresionantă.
Peste 1830 de specii de copaci şi plante, peste 2440 de specii de insecte, 91 de specii de moluşte, 11 specii de reptile, 10 specii de amfibieni, 320 de specii de păsări şi 44 de specii de mamifere fac din Delta Dunării un complex natural mirific, supranumit Raiul păsărilor şi a peştilor. Să te plimbi cu barca pe canale şi lacuri, să asculţi freamătul stufului şi zgomotele naturii este o binecuvântare pe care sufletul o merită!

2. Cazanele Dunării

La intrarea Dunării în țară, privirea trecătorului va fi răsplătită cu un tablou natural de basm. Este vorba despre Cazanele Dunării, un sector de o frumuseţe unică din Defielul Dunării. Strălucirea apei în soarele dimineții îți ia privirea, iar muntele de la malul din fața ta pare că se dă cu smerenie din calea prea-mândrului fluviu.

Unul dintre cele mai atractive şi mai admirate puncte de pe traseul Cazanelor Dunării îl reprezintă chipul lui Decebal sculptat în stâncă. 12 sculptori au lucrat la ceea ce avea să fie cea mai mare sculptură în piatră din Europa, înalta de 55 de metri şi lată de 25 de metri.

Aici, la Clisura Dunării totul e lirism și măreție, poezie și glorie. Mai impunătoare decât statuia lui Decebal este doar curgerea grăbită a Dunării care, fără pic de sfială, da la o parte munții din calea ei pentru a ajunge acolo unde soarta i-a dat să ajungă: în mare.

3. Transfăgărășan

Curbele impresionante ale Transfăgărășeanului au dus vestea acestui drum șerpuitor care înfruntă Munții Făgărașului departe de granițele ţării. Poate datorită curajului său de a înfrunta fără teamă înalții Munți ai Făgărașului și a uni Muntenia cu Transilvania. Este un drum sălbatic, în ciuda cuceririi de către om, unde forma muntoasă abruptă se îmbină armonios cu șoseaua, iar valea propune peisaje de rămas în suflet. Muntele aleargă la vale, însă tu te poți opri seren pe marginea drumului pentru a admira plenitudinea. Și aerul dulce de munte.

4. Lacul Albastru

Lacul Albastru, monument al naturii, este o arie protejată de interes naţional, situat în judeţul Maramureş, pe teritoriul administrativ al oraşului Baia Sprie. Rezervaţia naturală reprezintă o întindere de apă de formă eliptică, având o adâncime de până la 4 metri. Apa provine din precipitaţiile infiltrate în lucrările unei vechi excavaţii miniere.

Lacul este unic în Europa datorită felului în care s-a format şi datorită unei proprietăţi pe care acesta o are şi anume că-şi schimbă culoarea în funcţie de anotimp (poziţia soarelui, temperatura apei). Primăvara lacul are culoarea albastru deschis şi albastru închis, vara are culoarea verde închis, uneori cu reflexe de smarald, iar toamna acesta devine verde închis şi uneori maro.

Sursa: http://antenasatelor.ro/vrem-sa-stii/vss3/turism/31237-top-10-locuri-din-romania-pe-care-nu-trebuie-sa-le-ratezi-galerie-foto.html


Like it? Share with your friends!

Forza România
test