fbpx

O româncă a ajutat la identificarea unui meteorit pe care un bărbat l-a utilizat timp de 30 de ani pe post de opritor de uşă.

În 1988, un bărbat a cumpărat o fermă din Edmon, Michigan, şi făcea turul proprietăţii când a descoperit o piatră cu o formă ciudată pe care a ales să o utilizeze ca opritor pentru una dintre uşile sale. Conform Tech Times, atunci când l-a întrebat pe fermierul de la care a cumpărat proprietatea despre piatra ciudată, bărbatul a afirmat că este un meteorit pe care el şi tatăl său l-au văzut în timp ce s-a prăbuşit în 1930.

Bărbatul a locuit ani buni la fermă şi a luat roca cu el atunci când s-a mutat. Timp de 30 de ani, el a utilizat-o ca opritor pentru uşă, iniţial la fermă, şi apoi în noua sa locuinţă. În ianuarie 2018, însă s-a gândit care ar fi valoarea unei roci căzute din cer. Monalisa Sîrbescu, geolog, originară din România, de la Universitatea Centrală din Michigan este deseori întrebată de oameni dacă rocile pe care le deţin sunt meteoriţi. Deseori este vorba doar despre o rocă de pe Pământ, dar de această dată, când băbatul a scos roca din pungă, cercetătoarea a ştiut din prima secundă că nu este de pe Terra.

Aceasta a tăiat o bucată din meteorit şi a trimis-o către Institutul Smithsonian ce a confirmat că roca de 10 kilograme este reală şi este alcătuită în proporţie de 88,5% din fier şi 11,5% nichel. Aceasta ar putea valora 100.000 de dolari, însă valoarea poate creşte dacă se va dovedi că are în compoziţie şi materiale mult mai rare.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/a-folosit-un-meteorit-pe-post-de-opritor-de-usa/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test