Tezaur DACIC spectaculos din aur și argint, descoperit în județul Mureș


O descoperire de proporții a fost făcută, în localitatea Ernei, unde un tezaur format din 64 de piese de aur și argint a fost descoperit accidental de Harsányi Zsolt, actor, regizor și director al Departamentului de Teatru și Arte Vizuale la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, care în timpul liber se ocupă de un hobby mai puțin obișnuit – arheologia.

Piesele au fost curățate și conservate de restauratorul muzeului într-o fază primară ca să poată fi prezentate și desigur să fie stabilizate. Fiind dintr-un argint pur 98%, ele sunt foarte fragile, deci este important ca ele să fie conservate.
Piesele au aparținut unui nobil dac. Daniel Cioată, arheologul muzeului, a oferit mai multe detalii în ceea ce privește descoperirea. „Este vorba de un tezaur din argint, care prin morfologia pieselor se înscrie în cadrul tezaurelor aparținând civilizației dacice clasice. Însă analizând puțin piesele, le-am putut data mai restrâns undeva în apropierea sec. I î.Hr. Este vorba de un tezaur complex care conține peste 60 de piese de argint la care se adaugă alte 3 obiecte din aur. Este un set complex de piese de podoabă care cuprinde aproape toate tipurile de obiecte cunoscute în perioada civilizației dacice și aici vorbim despre coliere, brățări, pandantive, lanțuri, diferite verigi. Printre cele mai importante obiecte sunt cele trei coliere din bară din argint, două dintre ele sunt torsionate, iar al treilea este format dintr-o bară simplă. De regulă aceste seturi de coliere, două dintre ele au aceeași morfologie în timp ce al treilea diferă. Întâlnim apoi o serie de brățări realizate din bară de argint, destul de masive, sau din sârme de argint. Apoi amintim două seturi de fibule care din punct de vedere morfologic se aseamănă, însă au dimensiuni diferite, iar faptul că ele sunt asemănătoare și câte două, iarăși putem vorbi despre seturi de podoabe, de perechi. Apoi amintim pandantivele, care vin prinse pe haine sau coliere, sub formă de toporaș, realizate din tablă de argint, apoi pandantive-tijă, care, iarăși un lucru important, pe una din ele s-a păstrat o mărgea de sticlă, iar celelalte mărgele le-am găsit separat, deci știm unde ar trebui să meargă și restul. Urmează cele trei pandantive din aur care au formă de amforă. Prin faptul că piesele sunt destul de masive, că lipsesc cerceii, ne putem gândi într-o primă fază că a aparținut unui nobil bărbat din rândul societății dacice din acea perioadă”, a spus Daniel Cioată.

Citește mai mult: http://www.cunoastelumea.ro/tezaur-dacic-spectaculos-din-aur-si-argint-descoperit-in-urma-cu-10-zile-in-judetul-mures/


Like it? Share with your friends!

What's Your Reaction?

Cute
0
Cute
Fail
0
Fail
Geeky
0
Geeky
Lol
0
Lol
Love
0
Love
OMG
0
OMG
Win
0
Win
Wtf
0
Wtf
hate hate
0
hate
confused confused
0
confused
Yaaas
0
Yaaas
fun fun
0
fun
Choose A Format
Personality quiz
Series of questions that intends to reveal something about the personality
Trivia quiz
Series of questions with right and wrong answers that intends to check knowledge
Poll
Voting to make decisions or determine opinions
Story
Formatted Text with Embeds and Visuals
List
The Classic Internet Listicles
Countdown
The Classic Internet Countdowns
Open List
Submit your own item and vote up for the best submission
Ranked List
Upvote or downvote to decide the best list item
Meme
Upload your own images to make custom memes
Video
Youtube, Vimeo or Vine Embeds
Audio
Soundcloud or Mixcloud Embeds
Image
Photo or GIF
Gif
GIF format