Severin, istoria unei nedreptăți care a şters Lugojul de pe lista oraşelor importante ale țării

Sediul vechii Prefecturi din Lugoj, clădire impresionantă aflată în imediata vecinătate a Primăriei, purta o placă ce amintea trecătorilor im­por­tan­ța ei trecută: ”Clădire e­dificată între anii 1843 – 1859; sediul administrativ al Comitatului Severin (1860 – 1880), Caraș – Severin (1881 – 1926) și Prefectura județului Severin (1927 – 1948)”.

Despre fostul județ Severin și nedreptatea istorică a des­ființării lui am mai scris în paginile ”Redeșteptării”.

Pentru că o nouă regionalizare a României este foarte posibilă în viitor, încercăm să aducem în prim plan argumentele Lugojului și să demonstrăm că en­titatea administrativ teri­to­rială a Severinului nu a fost rodul unor orgolii locale, ci are rădăcini adânci în istorie.

Judeţul Severin cu capitala la Lugoj a fost o realitate constituită în sute de ani de istorie, pe coloana vertebrală a culoarului Timiş-Cerna, una dintre cele mai importante zone strategice ale Europei pe timpul războaielor dintre imperialii habsburgi şi cei otomani. Teritoriul Se­ve­rinului era poarta de acces a turcilor spre inima Europei, apărată de o coaliţie euro­pea­nă de popoare care pot fi asemănate cu un NATO de acum trei secole.

Orşova – Caransebeş – Lugoj, puncte strategice pe harta Europei

Ideea acestei unităţi adminis­trative este una veche şi nu este rodul unor ambiţii conjuncturale. Vechiul judeţ avea trei oraşe: Orşova, Caranse­beş şi capitala – Lugoj. În confruntările dintre Imperiul Otoman şi austrieci, cele trei oraşe erau esenţiale şi aflate în mijlocul unui joc strategic continental de cea mai mare importanţă. Intrarea în culoar se făcea pe Dunăre, prin a­van­postul imperial Orşova. O serie de forturi întărite, precum Mehadia, apărau Europa de invazia musulmană. Nu o dată, ele au fost cucerite, iar trupele otomane, care au folosit adesea strategii îndrăz­ne­ţe de escaladare a munţilor din spatele forturilor, i-au măcelărit cu sălbăticie pe apărători. Pe tot Culoarul Timiş-Cerna, bisericile au două trei straturi de zu­gră­veală aşezate peste cele arse în timpul acestor invazii. Cea mai mare citadelă militară a vremii care s-a opus în bătălii formidabile turcilor era Caransebeşul, cu a sa for­tă­rea­ţă Vauban, în formă de stea. Dacă şi Garnizoana Ca­­ransebeşului era depăşită, atunci la ”gura sacului” se mai afla doar Lugojul, ultima barieră în calea turcilor spre inima Europei.
Regretatul istoric militar Liviu Groza, autor al ”restituirilor istiorice”, o im­pre­sio­nantă serie de zece volume dedicată războaielor dintre o­tomani şi imperialii austrieci, spunea că, odată Lugojul depăşit, armatele sultanului intrau în câmp deschis. Cu avantajul de partea lor, Timişoara şi Budapesta erau doar jaloane în drumul triumfal spre Viena, care a fost asediată de două ori de turci. Un episod dramatic al acestor încleştări a fost descris în epica sa lucrare ”Bătălia de la Lugoj – 25 septembrie 1695”, unde se află detaliile sacrificiului generalului conte Federigo Veterani, al trupelor sale şi al micului detaşament de voluntari lugojeni, care şi-au dat vieţile pentru apă­ra­rea oraşului.

Struțo-cămila dorită de Ceaușescu

Judeţul Severin cu capitala la Lugoj avea 240.000 de locuitori în 1930 şi 6.422 kmp, o suprafaţă mare ra­por­tată la standardele de azi. Judeţul avea opt ”plase”: Balinţ, Birchiş, Caransebeş, Făget, Lugoj, Orşova, Sacu şi Teregova. Apropo de Orşova, ruperea portului dunărean de Banat a fost o nedreptate istorică semnată de acelaşi Ceauşescu, care a ras judeţul Severin de pe harta ţării, împărţindu-l între Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Mehedinţi.

O simplă privire pe hartă arată că Timişul, cu cei a­proa­pe 8.700 kmp ai săi (8.697, mai exact), este cel mai întins judeţ, de două ori şi ceva mai mare decât ”mezi­nul” ţării, Covasna (3.710 kmp). Acest judeţ artificial, care a rezultat prin distrugerea judeţului Severin cu capitala la Lugoj, din simpla plăcere a lui Ceauşescu, care nu i-a avut la inimă pe lugojeni, este de trei ori mai mare decât un stat european, ”Marele Ducat” al Luxemburgului, cu ai săi 2.586 de kmp. Cum s-a ajuns la această struţo – cămilă care a răpit Lugojului şansa unei dez­vol­tări (cel puţin) echivalentă Aradului de azi?

Legenda urbană devenită realitate

”În perioada comunistă, un handicap decisiv a fost antipatia făţişă a lui Ceauşescu faţă de Lugoj. Ceauşescu a fost de două ori în oraş ca agitator comunist şi la ambele vizite lugojenii l-au alungat, cu îmbrânceli, până la gară. Prima dată a fost imediat după eliberarea lui din închisoarea de la Caransebeş, în 1944, iar a doua oară în 1946, cu ocazia alegerilor fraudate pe scară largă de aceiaşi comunişti. Primit cu ostilitate aici, Ceauşescu a jurat să nu intre niciodată în Lugoj. Tocmai de aceea, la singura ”vizită” din 1983, el nu a intrat în oraş, a aterizat cu elicopterul pe terenul de sport de la Liceul Agricol, nu pe terenul de fotbal al Stadionului Tineretului, cum ar fi fost normal şi a fost doar pe platforma industrială, la IURT şi Mondial. Indicatorul de intrare în oraş a fost mutat la bariera de cale ferată de la Abator, tocmai pentru a i se respecta dorinţa” – povestea mai demult Ioan Valcan, preşedintele Ligii Judeţelor Abuziv Desfiiinţate. ”Oricum, Ceauşescu era grăbit. Vizita a durat maximum trei ore”, îşi amintea şi Ioan Sima, fostul primar de la Victor Vlad Delamarina, prezent la eveniment.

Deși pare greu de crezut, legenda urbană a devenit realitate în 1968, când, fără nici o explicație logică, Lugojul a pierdut statutul de capitală de județ, primind ca premiu de consolare titlul de municipiu, devenit irelevat, în timp.

O privire asupra viitorului

Viitorul statut al Lugojului, ajuns din oraş de gradul doi, unul de gradul trei, este un subiect care ne va influenţa direct vieţile fiecăruia în parte. Perdant la nedreapta împărţire ceauşistă din 1968, municipiul de pe Timiş nu îşi permite să mai fie “îngropat” încă o dată la vii­toa­rea regionalizare.

Suntem convinşi că, la un moment dat, în consonanţă cu evoluţiile europene şi mondiale, proiectul re­gio­na­li­zării va fi reluat, pe baze mai raţionale decât varianta 2013, care a avut la sursă neispiratul proiect semnat de Liviu Dragnea, cel care pro­pu­nea o soluţie pripită şi, obiectiv vorbind, insuficient gândită.

Pentru a fi funcţională, o astfel de regândire a teritoriului naţional, care succede raioanelor de la începutul anilor ’50 şi judeţele ceauşiste apărute după ’68, trebuie să fie eficientă şi funcţională.
În loc de şi mai multă centralizare şi birocraţie, direcţia ar trebui să fie spre un plus de descentralizare la nivelul unor oraşe de mărimea şi statutul Lugojului. Pentru lugojeni, aceasta s-ar traduce prin înlăturarea drumurilor o­bositoare după acte, la Ti­mişoara, apelurile la am­bu­lanţă printr-un dispecerat aflat la 60 km de oraş, primar cu atribute sporite dar bugete sărăcite, ori multe alte inconveniente. Uşor de spus, greu de făcut, pentru toate acestea e nevoie de o descentralizare eficientă. Ea se putea realiza – nu putem trece peste asta – şi în con­diţiile din trecutul apropiat, dar toţi responsabilii judeţeni (unii dintre ei născuţi chiar la Lugoj!), au ţinut cu dinţii ca un birou subprefectural să nu se înfiinţeze în oraşul de pe Timiş, ceea ce ar fi simplificat multe din inconvenientele biorocratice de azi, inacceptabile în era computerului şi a internetului.

Varianta de regionalizare din 2013 ne-ar fi retrogradat, ca oraș, direct în ”divizia a patra”

Discuţia despre viitoarea regionalizare, abandonată la 1 octombrie 2013, va trebui reluată pe baze raţionale, pentru a nu naşte încă o aliniere de ochii lumii la un trend care, vrem nu vrem, se va aplica şi la noi.

În varianta de regiona­lizare din 2013, Lugojul ar fi pierdut şi puţinele preroga­tive câştigate în ultimii ani, avertiza ing. Ioan Valcan, preşedintele Ligii Naţionale a Judeţelor Abuziv Des­fiin­ţa­te, unul dintre cele mai interesante ONG-uri apărute după 1990.

”Nu faci regionalizare doar de dragul atragerii de fon­duri europene”, spunea cu acel prilej Valcan, care avertiza că varianta Dragnea din 2013 nu răspundea micilor comunităţi locale, ci va avantaja tot pe marii transportatori de bunuri, pe constructorii de autostrăzi şi obiective mari. Locul ”baronilor locali” la nivelul celor 41 de judeţe rămase după ”împărţeala” lui Ceauşescu din 1968, va fi luat de 8-12 ”hiperbaroni” regionali, în varianta amintită. Există riscul comunicării doar pe axa Guvern – Regiune, ceea ce ar îngropa definitiv nu numai oraşe ca Lugojul, ci şi foste capitale de judeţ, rămase în umbra metropolei regionale, aşa cum vor deveni Aradul, Reşiţa sau Deva, în raport cu Timişoara.

Învăţarea din greşelile trecutului este cheia unui viitor mai bun.

Citește mai mult: http://redesteptarea.ro/severin-istoria-unei-nedreptati-care-a-sters-lugojul-de-pe-lista-oraselor-importante-ale-tarii/