fbpx

Numele României a fost dus dincolo de hotare datorită unor oameni ce s-au afirmat prin inteligență și talent, cum astfel a reușit și Gheorghe Leonida, un sculptor ce a luat parte la realizarea monumentului din Rio de Janeiro.

În Rio de Janeiro se află unul dintre cele mai cunoscute monumente din lume și anume Iisus de la Rio. Statuia are o înălțime de 40 de metri și este realizată din beton armat. Se află pe muntele Corcovado, iar pentru localnici reprezintă martorul celebrului carnaval de la Rio și al sportului “Rege”. Pentru Brazilia această măreață statuie reprezintă un tezaur. Ca autori principali îi are pe sculptorii Paul Landowski și Gheorghe Leonida.

Românul Gheorghe Leonida a făcut parte din echipa care a realizat sculptura masivă. Acesta s-a născut la Galați în anul 1892. A avut 10 frați, printre care și pe inginerul Dimitrie Leonida și prima femeie inginer, Eliza Leonida Zamfirescu. Familia sculptorului a fost una de renume pentru România. Frații săi s-au afirmat prin carierele pe care și le-au ales și astfel numele lor avea să fie cunoscut și dincolo de hotare. Eliza a fost prima femeie inginer din Europa. Fratele său mai mare, Dimitrie Leonida a fost om de știință și fondatorul Muzeului Tehnic din capitală. Un alt frate dintre cei 11 și anume Paul Leonida, a ales o carieră în Armata Română, fiind un remarcabil general. Femeile în această familie și-au construit un viitor strălucit, astfel și Adela Leonida, după absolvirea facultății, a devenit un bun doctor oftalmolog și primul din România care a folosit curentul electric în tratarea unor afecțiuni. În cele din urmă, și Gheorghe Leonida a urmat pașii fraților săi, devenind un sculptor cunoscut peste granițe. Gheorghe și-a urmat tatăl la București, unde a terminat liceul și și-a continuat studiile în cadrul departamentului de sculptură a Conservatorului de Arte Frumoase. Din cauza participării în Primul Război Mondial, și-a întrerupt studiile, însă în cele din urmă le-a continuat în Italia timp de trei ani.

S-a afirmat prin câteva lucrări de artă și anume: Reveil de la Roma și Le Diable de la Paris. Multe dintre operele sale sunt nuduri feminine. În anul 1925 Gheorghe Leonida avea să se mute la Paris, unde l-a cunoscut pe sculptorul Paul Landowski, ce primise un contract pentru realizarea statuii din Rio de Janeiro. Impresionat de lucrările lui Leonida, Landowski l-a angajat în realizarea chipului lui Iisus. Lucrarea a durat 5 ani, astfel că a început în anul 1926 și avea să se sfârșească în 1931.

Stilul lui Gheorghe Leonida este diferit de cel românesc, el având în mână clasicismul, mai degrabă un stil michelangelesc și asta datorită studiilor sale realizate în Italia și a perioadei în care a stat la Paris.

Întors în România, a continuat să sculpteze, însă nu a fost recunoscut cu adevărat de către popor. Lucrările sculptorului sunt foarte rar întâlnite, astfel există puțini colecționari care pot să se laude cu o operă de a lui. O parte din ele pot fi regăsite la Castelul Bran, Muzeul Național de Artă și în alte câteva muzee de renume din București.

Gheorghe Leonida a devenit popular datorită chipului pe care l-a sculptat în Rio de Janeiro. Acesta a murit în anul 1942, moartea lui fiind incertă. Unele surse vorbesc despre suicid, altele despre un teribil accident, astfel că pe când culegea flori de tei de pe acoperișul casei lui din capitală, acesta ar fi căzut.


Like it? Share with your friends!

Raluca Ioana
Totul este artă, cum de altfel și țara aceasta, România, este o adevărată piesă de muzeu. Iar ca orice piesă valoroasă, merită să fie recunoscută de către noi. Să scriu este o pasiune, să scriu despre România este deja iubire.