Cine este primul cosmonaut român și cum a ajuns să aibă parte de o serie de privilegii în domeniul aviației? Ei bine, numele lui este Dumitru Dorin Prunariu, singurul om din România ce a ajuns în Cosmos, ce în prezent are gradul de general-locotenent în rezervă.
Dumitru Dorin Prunariu s-a născut la data de 27 septembrie 1952, în orașul Stalin, România. Astăzi are o frumoasă vârstă de 68 de ani, trecutul acestuia fiind cu adevărat unul demn de respectul oricărei persoane, dar totodată și un exemplu de urmat pentru tinerii adolescenți. De-a lungul timpului, datorită implicării sale și a devotamentului oferit muncii sale, a ocupat mai multe funcții importante precum: ofițer inginer al Comandamentului Aviației Militare, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic și multe altele.
Nu mi-am pus niciodată problema să plec în străinătate; eu sunt Prunariu, primul cosmonaut român care a zburat în spaţiu. Dacă aş pleca în America, aş fi unul pierdut pe acolo care a făcut şi el un zbor pe lângă mulţi alţi americani care au zburat în cosmos şi sunt mult mai infipţi în zona lor. Am fost legat de activităţile de aici şi niciodată nu am regretat că am rămas aici şi că m-am implicat şi am promovat România odată cu mine.
Dumitru Dorin Prunariu
Acesta a absolvit la Colegiul Național “Grigore Moisil”, în anul 1971. Părinții săi au avut ocupații respectabile, tatăl său fiind inginer, iar mama sa profesor. Visul său de a deveni astronaut a fost dezvoltat încă din primii ani de viață, când copilăria lui se rezuma doar la pasiunea pentru zbor. Studiile de licență le-a încheiat la Facultatea de Inginerie Aerospațială din Universitatea Politehnica din București, având specializarea de inginerie aeronautică.
Cum a început visul primului zbor în Cosmos?
În anul 1977, în luna mai, URSS iniția selecționări pentru programul de zboruri cosmice. 17 cantități au fost respinși, printre care și Prunariu, din cauza unei gripe avute la momentul respectiv. A fost o mare dezamagire pentru el, însă, la două luni după probe, au fost reluate spre verificare 5 dintre dosarele celor 17 respinși. De data aceasta, toate 5 au fost acceptate, iar numele Dumitru Dorian Prunariu se afla pe coperta unuia dintre ele. În anul 1977 avea să termine cursurile Școlii de Ofițeri de Rezervă Aviație din Bacău, cu gradul de sublocotenent. În final, au fost selecționați trei membri ai grupului de candidați cosmonauți: Prunariu, Mitică Dediu și Cristian Guran. Însă, Guran a fost eliminat din grupă din cauza unor afecțiuni ale aparatului vestibular. Au urmat 3 ani de pregătire intensă pentru cei doi cosmonauți.
În urma stagiului de pregătire, a fost nominalizat pentru zbor doar Prunariu, deoarece la examenele finale a obținut note maxime. Dediu, însă, nu a fost calificat pentru zbor, rezultatele sale nefiind suficient de bune. Echipa finală era formată din Prunariu și Leonid Ivanovici Popov, fiind un grup româno-sovietic.
Nava Soiuz-40 avea să fie lansată la ora 20:16, ora României, de pe Baikonur. După aproximativ 8 minute și 50 de secunde, nava s-a desprins de ultima treaptă a rachetei la 220 km altitudine și cu o viteză de 28000 km/h. Astfel, Prunariu devenise primul român din istoria aviației, ce a zburat în spațiu, și totodată este al 103-lea din întreaga lume.
Misiunea lui Prunariu în cosmos a durat 7 zile, 20 de ore și 45 de minute, după ce a parcurs aproximativ 5.260.000 de kilometri în spațiul cosmic. Astfel, acesta a fost decorat cu cele mai înalte ordine ale României, dar și ale URSS.