Cu siguranță știți de traficul infernal din capitala României, care a devenit un stres pentru locuitorii ei. Anul 2021 este doar despre tehnologie și inovații, iar în ciuda lor, încă resimțim că ceva nu funcționează cum trebuie. Și atunci ne întrebăm: dacă în momentul actual nu suntem mulțumiți de ceea ce București ne oferă, ce am fi făcut în vremea anilor 1970? Ei bine, la acel timp bucureștenii se luptau cu aceeași problemă: traficul intens și lipsa mijloacelor de transport. Astfel, vom face cunoscută povestea metroului din București; despre cum a ajuns primul tren pe șinele subterane ale capitalei.
În istoricul acestui mijloc de transport există trei date importante și reprezentative, astfel că în zilele prezentate aveau loc următoarele evenimente:
- la 15 Februarie 1972 se hotăra instituirea unei comisii, care să elaboreze propuneri concrete privind realizarea metroului.
- La 25 Noiembrie 1974 se hotăra declanșarea lucrărilor premergătoare: studii, analize și proiecte.
- În luna Februarie 1975 se înființa Intreprinderea Metroul București, ce avea rolul de constructor al întregii rețele de transport.
Astfel, după aceste evenimente, în sfârșit începea construcția primelor tuneluri pentru metrou. Pentru muncitori, declarau la momentul respectiv și la terminarea proiectului, a reprezentat o muncă grea, probabil chiar colosală. O astfel de realizare a necesitat 4 ani de lucru zilnic, când la data de 16 Noiembrie 1979 era adus în subteran primul metrou din România, însă, 4 ani doar pentru prima magistrală. Cursa avea loc pe raza primei magistrale, pe o distanță de 8,1 km cu șase stații. La acea vreme numele stațiilor erau următoarele: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii și Timpuri Noi, primele 6 stații din proiectul METROREX. A urmat ca la 15 ani mai târziu să fie inaugurată direcția Semănătoarea-Crângași. Au urmat ca în următorii ani să fie înființate și restul stațiilor, existente și astăzi, dar purtătoare ale altor nume.
Lucrările au continuat multă vreme, și în ziua de astăzi fiind în proiect alte câteva stații care să facă legătura dintre Republica-Piața Iancului-Eroilor, cum de altfel și o stație către Aeroportul Henri Coandă.
Proiectul a fost consemnat pe vremea comunismului, fiind una dintre cele mai mari realizări are lui Nicolae Ceaușescu, ce spunem noi, a salvat generații peste generații. Transportul cu ajutorul metroului este una dintre cele mai bune variante într-un oraș aglomerat precum București și din fericire, capitala dispune de o linie de metrou foarte bună și eficientă.
Știați că:
- la stația Politehnica există fosile?
- stația Piața Romană a fost construită în secret?
- Muncitorii nici nu știau cum arată un astfel de proiect?
- Proiectul a fost doar o “ambiție” a dictatorului după ce a văzut modelul de la Viena?