fbpx

România devine oficial stat comunist la 30 decembrie 1947, când monarhia este înlocuită cu republica. Stalin, continuatorul lui Lenin, extinde repede noua formă a comunismului, stalinismul. Acest tip de regim s-a remarcat în România printre multe altele, prin teroare, nerespectarea drepturilor și libertăților, monopartidism, colectivizare, industrializare și centralizarea economiei.

În anul 1948, Securitatea începe un val de arestări din varii motive, majoritatea destul de neînsemnate proporțional cu timpul de detenție primit. Comuniștii se axau pe studenți, dar și pe elevii de liceu, crezând că astfel vor putea schimba modul de gândire al tinerei generații. Am remarcat că era urmarită activitatea lor în plan politic, fie că era vorba de apartenența la un anume partid, sau fie că pur și simplu îl simpatizau. Colectivizarea a creat o adevărată răscoală din partea țăranilor, astfel că o primă categorie de arestări avea să îi includă pe participanții la aceste revolte, dar și pe membrii și simpatizanții partidelor țărăniste.

Un exemplu relevant este chiar Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc, care a fost condamnat în 1947 la închisoare pe viață și a sfârșit într-o celulă a închisorii de la Sighet. Raul Volcinschi, arestat în 1956, era simpatizant al Partidului Național Țărănesc și al lui Iuliu Maniu. A fost arestat după revoluția din Ungaria pentru că a încercat să transmită spiritual acesta și românilor.

La fel ca Iuliu Maniu și mulți alții, printre motivele arestării se numărau trădarea, conspirația împotriva partidului sau răzvrătirea. O altă influență politică ce grăbea arestarea era Mișcarea Leginoară. Această formațiune politică se opunea drastic regimului comunist și a luptat din greu să evite preluarea puterii de către acesta. Frățiile de Cruce erau organizații pentru elevi și studenți, concepute de liderii legionari cu scopul de a respinge comunismul. Ulterior, mulți tineri au fost arestați din cauza apartenenței la aceste frății în trecut.


Like it? Share with your friends!

Ioana

Simt că este nevoie să ne cunoștem țara: istoria, tradițiile, meleagurile și oamenii. Eu îmi doresc să ofer o direcție în călătoria spre descoperirea originilor noastre, o perspectivă nouă asupra acestora și mândrie că suntem români.