fbpx

Un israelian cu origini române a ajuns unul dintre cei mai buni matematicieni ai lumii. Sergiu Hart a avut ocazia să predea teoria jocurilor, o ramură extrem de interesantă a matematicii aplicate, chiar și în cadrul celor mai importante universități ale lumii. Acum, Sergiu Hart predă la Universitatea Ebraică din Ierusalim și a fost directorul “Centrului pentru raționalitate” din Ierusalim, pe care l-a înființat în anul 1991.

Românul a avut de unde învăța totul despre teoria jocurilor, mai ales că profesorul care i-a coordonat lucrarea de doctorat “Teoria jocurilor de cooperare”, Robert Aumann, a câștigat în anul 2005 Premiul Nobel pentru realizări deosebite în domeniul științelor economiei.

Ce este teoria jocurilor

Sergiu Hart s-a aflat, în luna august, la Timișoara pentru a participa la cea de-a treia ediție a Conferinței Științifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate, organizată în premieră în capitala Banatului. Sergiu Hart s-a născut în anul 1949 la București, însă la vârsta de 14 ani a plecat împreună cu familia în Israel. În urmă cu doi ani, s-a întors pentru prima dată în România de la plecarea din țară, iar în această săptămână a vizitat țara noastră pentru a doua oară. Cu toate acestea, Sergiu Hart nu a uitat limba română și își aduce aminte cu drag de locurile în care a copilărit. “După 50 de ani de la plecarea din România, în 2014 m-am întors în țară cu întreaga familie, am văzut casa în care am locuit și am vizitat România. Primii ani de școală i-am făcut în România și pot spune că școala de atunci a fost foarte bună”, își amintește Sergiu Hart.

Românul și-a continuat studiile la Ierusalim, iar după finalizarea doctoratului, a predat la Universitatea din Tel Aviv. Sergiu Hart a plecat în America în anul 1976, unde a predat în cadrul Departamentelor de Economie de la universitățile Stanford și Harvard. În anul 1991 s-a reîntors în Israel. “Eu sunt matematician, fiind specializat pe teoria jocurilor. Teoria jocurilor te ajută să iei deciziile cele mai bune, să alegi bine, și este bazată pe ideea de strategie.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/povestea-fascinanta-romanului-care-predat-la-harvard-teoria-jocurilor-ce-problema-mare-romania/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test