fbpx

Cu toții am auzit câteva ceva despre povestea Dochiei. Pentru unii este mai familiară legenda babei Dochia, o femeie rea care, urcând pe munte cu convingerea că a venit primăvara, și-a dat jos pe rând toate cojoacele, pentru ca în final să înghețe împreună cu oile sale. O altă legendă vorbește însă despre o prințesă de neam dacic, sora lui Decebal, de care s-ar fi îndrăgostit însuși împăratul Traian și care, urmărită în munți de acesta, ar fi cerut forțelor cerești să o transforme într-o stâncă, pentru a scăpa de umilința captivității. De altfel, în Munții Ceahlăului, pe una dintre rutele de ascensiune pentru turiști tronează o stâncă uriașă pe care localnicii o numesc Stânca Dochiei, cu un izvor care iese de sub ea, un loc pe care l-am vizitat și eu. Aici oamenii vin și își lasă dorințele pentru a fi împlinite…

Dar a avut regele Decebal o soră? Da, conform izvoarelor istorice. Despre aceasta vorbește chiar marele istoric roman Dio Casius: „Traian cuceri munţii fortificaţi şi găsi între zidurile lor armele, maşinile de război şi steagul, care fuseseră mai înainte luate de la Fuscus. De aceea şi mai ales pentru că Maximus capturase în acelaşi timp şi pe sora lui Decebal, şi o cetate puternică, regele dac se arăta gata să consimtă la tot ceea ce i s-ar porunci, nu în intenţia de a se ţine de cuvânt, ci pentru a mai prinde putere după piederile suferite“.

Această relatare pare să fie confirmată și de scena XXX de pe Columna lui Traian unde descoperim o femeie dacă misterioasă, cu un copil în brațe, urcând la bordul unei corăbii romane. Din scena pe care o puteți vedea mai jos putem remarca faptul că femeia are o poziție socială importantă: chiar împăratul Traian se află lângă ea, cu mâna întinsă, acordându-i o atenție specială. Coroborând izvorul istoric cu reprezentarea de pe Columnă, putem concluziona că sunt șanse foarte mari ca această femeie să fie chiar sora regelui Decebal.


Citeste mai mult: https://identitatea.ro/povestea-dochiei-sora-decebal/


Like it? Share with your friends!

Forza România
test